CAZUL TĂNASE LA PARCHET
Cei trei fraţi au scos ilegal din ţară sute de fete
Procurorii au început cercetările în cazul clanului Tănase. Potrivit anchetatorilor, timp de şapte ani, fraţii Costel, Marian şi Gabriel Tănase au recrutat sute de fete, pe care le-au trimis în mai multe ţări europene ca să practice prostituţia. Se pare că, de pe urma fetelor, cei trei fraţi au reuşit să strângă o avere fabuloasă. (INTRA VTR) Proxeneţii racolau tinere şi minore de pe teritoriul judeţelor Iaşi, Constanţa, Bacău, Neamţ, Maramureş, Vaslui şi Bucureşti. Procurorii şi poliţiştii au efectuat şapte percheziţii simultane pe raza municipiului Iaşi. Mai mulţi membri ai grupului vor fi audiaţi. În ultimii cinci ani, proxeneţii obţineau paşapoarte falsificate cu ajutorul cărora le scoteau din ţară pe tinerele racolate. Ele ajungeau în Turcia, Grecia, Spania şi Italia, unde erau obligate să practice prostituţia în folosul grupării. Cu toate eforturile celor de la Intervenţii Rapide, în timpul anchetei Marian şi Gabriel au dispărut. Sunt daţi în urmărire internaţională şi în consemn la frontieră. Se pare că aceştia au reuşit să fugă din ţară şi s-ar ascunde undeva în Spania. Cel de-al treilea suspect, Costel Tănase, se află acum în arestul Poliţiei.