Dan Istratie, jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, dar și social media. A lucrat la publicații de top din presa românească și a debutat în print imediat după terminarea facultății. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, secția de Jurnalism, și a urmat cursurile unui masterat în Managementul Instituțiilor Media. Actualmente, este atât redactor, cât și administratorul conturilor social media Realitatea PLUS.

Articolele autorului Dan Istratie:

Politia
Un șef din Poliția Teleorman a fost reclamat că ar fi condus beat - Colegii săi nu l-au putut testa pentru alcool deoarece a fugit
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman a dispus demararea de verificări interne după ce un şef din cadrul Poliţiei municipale Alexandria a fost văzut urcând la volan cel mai probabil în stare de ebrietate, clătinându-se în timp ce se îndrepta către autoturism. Bărbatul a fost văzut de către jurnalişti locali, care au anunţat situaţia. Poliţiştii trimişi la faţa locului l-au găsit pe şeful din Poliţie lângă maşină, dar nu l-au putut testa în privinţa alcoolemiei, pentru că acesta a plecat, oficialii IPJ Teleorman transmiţând că nu a mai fost găsit.
Cornel Dinicu
Patronul de la Ferma Dacilor a depus plângere penală în urma incendiului și se consideră victimă - Ce acuzații aduce
Avocatul Iancu Toader, care îl reprezintă pe controversatul om de afaceri Cornel Dinicu în dosarul în care acesta este arestat preventiv în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor, soldat cu moartea a opt persoane, declară că Dinicu a formulat, în urma incendiului, plângere penală. Apărătorul susţine că între reprezentanţii pensiunii de la Tohani şi compania de electricitate a existat o corespondenţă bogată, însă documentele au dispărut în incendiu. 
Coada la Vama Nadlac
Românii din diasporă se întorc din vacanța de iarnă - Aglomerație la frontierele României
Coloane de autoturisme s-au format, sâmbătă, în mai multe puncte de trecere a frontierei de pe graniţa cu Ungaria, mulţi dintre românii din diaspora care au petrecut în ţară sărbătorile de sfârşit de an plecând către ţări din Europa de Vest. Cel mai aglomerat este la punctele de trecere a frontierei de la Nădlac, unde timpul de aşteptare pentru formalităţile vamale la ieşire din ţară cu autoturismul este de două ore şi jumătate.
Cozmin Gușă
Gușă: Geoană e-n negocieri ca să devină candidatul PNL la prezidențiale, dar Iohannis se opune deocamdată proiectului! Omul de la NATO îi pețește pe Hellvig, pentru premier, respectiv pe Dan Șucu, candidat la primăria capitalei
Partidele din coaliție încearcă să se pună de acord în legătură cu strategia de urmat după alegerile europarlamentare, cele care vor da tonul și pentru următoarele tururi de alegeri. S-a aflat, pe surse, că social-democrații ar fi dispuși să rămână în coaliție cu liberalii indiferent de scorul obținut de aceștia la europarlamentare. Analistul politic Cozmin Gușă a dezvăluit în exclusivitate o strategie de ultim moment ce-l are în centru pe Mircea Geoană, cooptat de Partidul Național Liberal, relatează solidnews.ro.
Politia
Trei bărbați, filmați în timp ce întrețineau relații sexuale cu o femeie într-un bar din Argeș - Poliția i-a reținut pentru viol
Trei bărbaţi au fost filmaţi în timp ce fac sex cu o femeie într-un bar din Costeşti, judeţul Argeş, imaginile cu conţinut explicit ajungând pe reţelele de socializare. Iniţial, poliţiştii argeşeni au deschis un dosar care viza infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, în condiţiile în care în bar erau clienţi, însă după extinderea cercetărilor cei trei au fost reţinuţi pentru viol, întrucât rezultatele anchetei arată că cei trei au profitat de starea de vulnerabilitate a femeii, care era în stare de ebrietate şi care s-a opus relaţiilor intime cu ei. 
Cornel Dinicu
Interlopii au incendiat casa părinților lui Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor - Dezvăluiri uluitoare ale unei martore: "Au fost trei astfel de atacuri"
Apar detalii halucinante despre patronul Fermei Dacilor. Conform mărturiilor făcute la Realitatea PLUS de o apropiată a acestuia, sub protecția anonimatului, familia lui Cornel Dinicu ar fi fost ținta mai multor atacuri înainte dure chiar înainte să construiască pensiunea de lux din Tohani. Casa părinților patronului a fost incendiată. 
Cornel Dinicu / Foto: Inquam Photos
Ferma Dacilor - A fost stabilit termenul la care va fi judecată contestația la arestarea lui Cornel Dinicu
Tribunalul Prahova, instanţa ca va judeca contestaţiile depuse după decizia Judecătoriei Ploieşti de emitere a mandatelor de arestare pe numele celor trei inculpaţi din dosarul Ferma Dacilor, a stabilit pentru 9 ianuarie termenul în acest dosar. Patronul pensiunii, Cornel Dinicu a contestat decizia prin care a fost arestat preventiv, în timp ce cei doi administratori din acte contestă mandatele de arestare la domiciliu în dosarul în care sunt cercetaţi pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. 
Valea Prahovei
Controale masive la pensiunile de pe Valea Prahovei, după tragedia de la Ferma Dacilor
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Oprea, afirmă că verificările făcute de autorităţi în zona Văii Prahovei arată că, pe lângă cele peste o mie de unităţi de cazare clasificate, funcţionează ”multe alte” unităţi care nu sunt clasificate ca fiind turistice. Ministrul anunţă că planul de control al ministerului de resort se va axa pe identificarea acestora, în contextul în care o unitate turistică nu poate funcţiona legal dacă nu este clasificată. 
Avion prabusit
Momentul în care un cunoscut actor se prăbușește cu avionul, filmat de mai mulți turiști - Bărbatul a murit împreună cu cele două fiice - VIDEO
Sfârșit tragic pentru unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la Hollywood. Starul american Christian Oliver, cunoscut pentru rolul său din filmul „Speed Racer”, a murit alături de cele două fiice ale sale într-un accident aviatic, în apropierea unei insule din Caraibe. Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional. 
Sarbatoarea de Boboteaza
Ce semnifică în realitate ziua de Bobotează - Explicațiile sărbătorii și tradițiile și obiceiurile care trebuie respectate
Boboteaza este sărbătorită la 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit în 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. De Bobotează şi de Sfântul Ioan, în funcţie de fiecare zonă a ţării, se colindă, se fac farmece, se prezice viitorul în noul an, fetele pun busuioc sub pernă ca să îşi viseze ursitul, iar bărbaţii se întrec înot pentru a scoate crucea aruncată de preot în apă.