Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat din nou de preoţi la controlul judiciar

 
Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat din nou de preoţi la controlul judiciar
Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat din nou de preoţi la controlul judiciar

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost din nou însoţit de câteva zeci de preoţi când a mers, joi dimineaţă, la Poliţie, aceasta fiind una dintre obligaţiile pe care le are în cadrul controlului judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

IPS Teodosie a ajuns la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa în jurul orei 08.00, în faţa clădirii fiind deja aşteptat de aproximativ 20 de preoţi veniţi, conform spuselor lor, din nou ca să protejeze Biserica şi pe prelat.

Ei au făcut zid viu în jurul acestuia, însoţindu-l în sediul Poliţiei, iar apoi escortându-l la maşină. În tot acest timp, prelatul nu a vrut să spună nici un cuvânt, păstrând o tăcere absolută.

Situaţia a fost similară celei de săptămâna trecută, când IPS Teodosie a fost aşteptat şi "apărat" de întrebările presei de câteva zeci de preoţi. Atunci, peste 20 de preoţi l-au însoţit pe Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, unde acesta s-a prezentat pentru formalităţile impuse de controlul judiciar, pentru a-l feri de întrebările presei, făcând un zid de protecţie în jurul său.

În octombrie, IPS Teodosie a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, luni, pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau ncomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Procurorii susţineau că acţiunile IPS Teodosie şi ale complicilor au provocat un prejudiciu de peste 1 milion de lei.

"În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În declaraţiile prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă 'vii pe rod cu struguri pentru vin/vii pe rod cu struguri nobili pentru vin', în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.(...) Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei)", se arăta într-un comunicat al DNA.

În plus, în primăvară, IPS Teodosie, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, ar fi primit de la o persoană suma de 500 de euro.

De asemenea, IPJ Constanţa a dispus cercetarea disciplinară a doi poliţişti care i-ar fi permis Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, aflat sub control judiciar, să intre în instituţie pe uşa destinată cadrelor, şi nu pe cea principală.

Sursa: mediafax.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?