Adrian Ţuţuianu: Pensiille nu vor scădea. Cea mai mare pensie a unui militar de carieră: 22 922 lei

 

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a făcut mai multe precizări despre pensiile militarilor şi a dat asigurări că pensiile nu vor scădea și nici vârsta de pensionare. Acesta mai spune că pensia medie în Armată este de 3.200 de lei, iar pensia maximă a unui militar de carieră este de 22 922 de lei. Legea pensiilor speciale a declanşat un adevărat exod din instituțiile cu atribuții de apărare. Printre cei care s-au grăbit să iasă la pensie se află şi şeful Statului Major al Forţelor Terestre. Generalul maior Marius Harabagiu şi-a predat în această dimineaţă atribuţiile, în cadrul unei ceremonii oficiale. 

"Vreau să fac nişte lămuriri. În primul rând, nu vor scădea pensiile. În al doilea rând, vârsta de pensionare nu se modifică. De asemenea, vreau să precizez că ordonanţa care va fi prezentată astăzi în şedinţa de Guvern este realizată de Ministerul Muncii, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne. (...) Recunoaştem sacrificiul şi profesionalismul militarilor, a căror întreagă viaţă a fost pusă sub semnul misiunilor dificile. În acelaşi timp însă, trebuie să asigurăm stabilitatea şi predictibilitatea bugetară în ceea ce priveşte stabilirea pensiilor militare de stat şi actualizarea cuantumului. Suntem în situaţia în care unele pensii sunt mai mari decât salariile. La un moment dat, bugetul ţării nu va putea suporta o astfel de aşezare, prin urmare încercăm să evităm acest lucru", a afirmat Adrian Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.

Astfel, Adrian Ţuţuianu a anunţat că pensia medie în cadrul MApN este de 3 2000 de lei, cea mai mare pensie este a unui militar de carieră este de 22 922 de lei, a unui fost şef ROMAVIA, iar 33 500 de lei are un magistrat militar, ace asta fiind cea mai mare pensie din sistemul MApN. Acesta a mai spus că de la 1 iulie 2017 au trecut în rezervă 155 de cadre care aveau vârsta legală pentru a se pensiona.

Ţuţuianu a mai spus că sistemul organizaţional militar nu va fi afectat în urma potenţialelor ieşiri la pensie.

"Vreau să vă asigur că împreună cu Statul Major General am luat toate măsurile ca sistemul organizaţional militar să nu fie afectat în urma potenţialelor ieşiri la pensie. Suntem pregătiţi să demarăm procedurile de numiri pentru funcţiile de conducere, pentru cele devenite vacante, astfel încât actul de comandă să nu fie afectat. Armata României rămâne un partener de încredere şi un aliat responsabil în structurile Alianţei Nord-Atlantice", a declarat Ţuţuianu, în contextul ceremoniei militare în care generalul-maior Marius Harabagiu a predat comanda Statului Major al Forţelor Terestre generalului de brigadă Ovidiu Uifăleanu.

Totodată, ministrul Apărării a dat asigurări că anul 2017 va unul al construcţiei din punct de vedere militar. "România a dovedit că este nu doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate în calitatea sa de aliat credibil. Configurarea bugetelor Apărării şi înscrierea pe o tendinţă ascendentă este esenţială. Credibilitatea NATO va depinde în final de alocarea de către statele membre a resurselor necesare pentru asigurarea capabilităţilor militare de care avem nevoie într-un context de securitate atât de complex cum este cel de astăzi. România este ferm angajată în această direcţie", a mai spus Adrian Ţuţuianu.

Ministrul Apărării i-a mulţumit pentru întreaga activitate generalului-maior Marius Harabagiu şi i-a urat succes noului şef al Statului Major al Forţelor Terestre, generalul de brigadă Ovidiu Uifăleanu. Uifăleanu a fost numit, în 2006, comandant al Batalionului 812 Infanterie 'Şoimii Carpaţilor' cu care a participat la misiunea ISAF din Afganistan în 2007.

În anul 2014, a fost înaintat în gradul de general de brigadă. În septembrie 2015, generalul de brigadă Ovidiu Uifăleanu a fost numit la comanda Comandamentului Multinaţional de Diviziei Sud-Est.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?