Adi Hădean, adevărul despre plecarea de la MasterChef: "Nu am cerut o mărire de salariu"

 

Adrian Hădean, fost membru al juriului la emisiunea MasterChef, a explicat care a fost, de fapt, motivul plecării lui de la ProTV.

"Am plecat pentru că mi s-a terminat mandatul și pentru că stația a considerat că e necesar să facă o schimbare", a explicat Adrian Hădean în finalul emisiunii sale, Medium Rare, de la Europa FM.

Celebrul chef a precizat că decizia nu a avut motive financiare.

"Nu e vorba nici de bani, pentru că nu am cerut o mărire de salariu, nu e vorba nici despre echipa de producție, cu care m-am înțeles foarte bine, nu e vorba nici despre audiențe, care au arătat frumos în ambele sezoane, în condițiile unei concurențe serioase. Unele ziare au scris că am zburat de la MasterChef pe motiv de indisciplină, apoi am citit că plec ba pentru că sunt mai puțin popular decât colegii mei, ba pentru că nu ar fi chimie între noi, ba pentru că, iată, sunt rebel, ceea ce ar fi chiar cool, decât că nu-s", a comentat Hădean.

"Adevărul e că între mine și MasterChef nu există datorii nestinse după participarea mea la această emisiune despre care consider în continuare că a venit în viața mea la momentul potrivit și despre care cred că a plecat exact când a fost nevoie pentru a lăsa loc altor proiecte", a mai spus chef Adrian Hădean.

Noul sezon al emisiunii MasterChef va fi difuzat de ProTV în primăvara lui 2016. Noul juriu va fi romat din Răzvan Exarhu, Liviu Popescu și Samuel Le Tirriellec, care îi vor înlocui pe Adrian Hădean, Patrizia Paglieri și Foa.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?