A căzut din avion, dar a rămas în viață. Apoi, au început să i se întâmple lucruri înfricoșătoare

Frane Selak e un personaj legendar. În sensul că a trăit o viață legendară, dar și că poveștile care se spun despre el și pe care spune chiar el par la limita imposibilului. Ba chiar par inventate.

Se spune că a reușit să evite de șapte ori moartea sigură din catastrofe teribile și că o dată chiar a avut noroc la loterie.

Maestrul Frane este dirijor de profesie. Ani la rând, el a condus corul școlar. Însă muzicantul croat a devenit faimos în întreaga lume datorită unui talent cu totul inedit – acela de a-și dirija propria soartă. Pe bună dreptate este numit cel mai fericit om din lume, scrie perfectmedia.info. S-a născut într-o barcă și, după ce a venit pe lume într-un mod extrem, pe parcursul vieții a reușit să scape de moarte de șapte ori.

Odată, prin anii 60, trenul cu care călătorea Frane a deraiat de pe pod și a căzut în râul cu apa rece ca gheața. Numărul celor decedați a fost de ordinul zecilor, și numai el de unul singur a reușit să ajungă la mal, viu și nevătămat.

Căsătorit de șase ori, Frano Selak a pus femeile mereu pe locul întâi. Asta, probabil, l-a ajutat să treacă cu bine peste următoarea încercare – o catastrofă aviatică. ”Am decis să flirtez cu o stewardesă. Și am mers după ea, în coada avionului, am cerut un sandwich, ceva de băut. Zburam-zburam. Vremea era favorabilă, și brusc, din nimic și fără motiv, am simțit ca și cum ceva a lovit avionul – bum!”, povestește Frane Selak.

În timp ce încerca să aterizeze, avionul a atins vârful unui munte. Lovindu-se cu coada de acesta, ușile avionului s-au deschis. Pasagerii și stewardesele care nu aveau centurile cuplate au zburat din avion. Până la pământ mai erau 600 de metri. Frano a căzut într-o căpiță de fân, iar noua lui cucerire s-a agățat cu haina de ramurile copacilor. ”Când am aflat că este în viață, ne-am reîntâlnit și am fost iubiți o perioadă îndelungată, dar apoi drumurile noastre s-au despărțit”, povestește Frano Selak.

Peste încă patru ani, Frane se afla într-un autobuz care a derapat și a căzut în râu. Din nou, fericitul a ieșit uscat din apă.

Unica întâmplare din care Frane n-a putut scăpa fără câteva zgârieturi a fost la mijlocul anilor 90. Frano mergea cu mașina personală pe un drum șerpuit de munte, iar în cale i-a ieșit un camion cu remorcă. La cotitură, remorca a lovit automobilul. ”Am zburat prin parbriz, iar mașina a căzut în abis. Nu aveam centura cuplată și asta a fost salvarea mea”, explică Frane.

Dar ceea ce i s-a întâmplat acestui om în 2002 i-a făcut pe toți să creadă că este un favorit al sorții. Fiind deja pensionat, Frane Selak avea multe datorii. În una din cele mai dificile zile a cumpărat un bilet la loterie și a câștigat jackpot-ul cu ușurință.

Un milion de dolari – aceasta a fost suma câștigului. Despre Frane s-a scris în ziare. Acest norocos a devenit protagonistul multor spoturi publicitare. Frane a decis să păstreze biletul său norocos până la sfârșitul vieții. Iar banii câștigați atunci, astăzi sunt doar amintiri. ”Să știți că aceste bancnote nu înseamnă nimic. Deși nimeni nu-mi cerea bani, eu pur și simplu mergeam și împărțeam banii cu toți. Bineînțeles că și eu m-am bucurat de viață, am călătorit foarte mult. Toți îmi spuneau să depun banii într-un cont bancar. Dar mie-mi era teamă că voi muri în curând și atunci la ce bun toate acestea”, povestește Frane Selak.

Cu mijloacele bănești câștigate, Frane a construit pe strada sa o capelă în cinstea Fecioarei Maria, a contribuit financiar la reparația bisericii locale și a dăruit instrumente muzicale prietenilor săi muzicanți. Iar atunci când milionul s-a epuizat, mulți pur și simplu l-au dat uitării pe bătrânul Frane. Pensionarul de 83 de ani este astăzi din nou îndatorat, dar ca de obicei nu disperă. Poate va mai avea noroc.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?