Vâlcov: Acciza va fi menținută la nivelul anului 2014, s-a schimbat metodologia de calcul

 
Vâlcov: Acciza va fi menținută la nivelul anului 2014, s-a schimbat metodologia de calcul
Vâlcov: Acciza va fi menținută la nivelul anului 2014, s-a schimbat metodologia de calcul

Guvernul a decis menținerea accizei la nivelul stabilit anul acesta, la valoarea în lei, urmând ca, pentru 2016, valoarea acesteia să fie indexată cu rata inflației, a precizat, miercuri, ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, la Palatul Victoria, după ce Executivul a aprobat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a altor acte normative.

"Menținem nivelul accizei la nivelul anului acesta, dacă vom considera nivelul anului acesta la valoarea în lei. Iar de acum încolo, conform ordonanței, actualizarea se va face cu indicele prețurilor de consum. Asta înseamnă că ceea ce am agreat cu FMI, cât și cu Comisia Europeană, ca să nu creștem acciza pentru anul viitor, este pus astăzi în practică. De la anul, ne vom ghida numai la valoarea în lei a accizei și vom crește conform indicelui de consum, conform inflației, până la urmă", a explicat Vâlcov.

Întrebat de ce s-a luat decizia calculării accizei pentru anul viitor la un nivel foarte mare raportat la cursul leu-euro, Vâlcov a spus că autoritățile nu s-au raportat la niciun curs euro diferit, ci că "s-a schimbat metodologia de calcul".


"Am mers după o metodologie de calcul care este preferată de mult mai multe țări din Uniunea Europeană și considerăm că, întotdeauna, trebuie să ne raportăm la leu și nu la euro și la inflație făcând acea medie, așa cum s-a mers până acum.(..) Nu ne-am raportat la un nivel al euro diferit", a explicat ministrul Bugetului.

Darius Vâlcov a adăugat că acest nivel al accizei a fost stabilit în negocierile cu Comisia Europeană, și că, în discuții, autoritățile române au propus o valoare mai mică a accizei.

"A fost o propunere din partea noastră să discutăm de un alt nivel (..) nu privea majorarea, ci întotdeauna am vorbit de un nivel mai redus. După ce vom vedea execuția în ceea ce privește veniturile pentru anul viitor, vom putea veni cu astfel de măsuri de micșorare a nivelului, inclusiv la acciză", a mai susținut ministrul delegat pentru Buget.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Radu
12 Dec 14:17
Numai baieti "binevoitori" la conducerea tarii.
Ponta repeta ca un papagal ca nu cresc taxele si impozitele.
Prin simplul fapt ca ei calculeaza acciza la cursul de 4,7 rezulta o crestere de 4%.
Mai nou dau vina pe UE...... adica ei ne vor binele si cei de la UE sunt aia rai......
Trebuie neaparat facuta schimbarea radicala..... nu se mai poate cu haimanalele astea!!!!
Răspunde
0 0
FOCA
11 Dec 09:18
MA OLIGOFRENULE DE FOST MARE PEDELIST VOPSIT ACUM DE STINGA FACI ACCIZA DUPA CUM I-TI CONVINE INTR-UN TIMP ERA DEVINA UE CA NE IMPUNE FRANCIZA IN EURO SI O CRESTEATI ACUM CA EURO E STABIL NU E BINE CE SA FACEM CALCULAM NOI CIT AVEM NEVOIE SI PUNEM ACOLO FARA NICI UN PRINCIPIU O SUMA SI GATA MARE BAIAT CARE VORBESTE DIN LARINGE MA DA NRAGRA DE LA REALITATEA CE ZICE CIND MERGI ACASA CA ESTI INTREG LA MINTE MA DE AIA IL FAC PE PONTA SI PESEDEUL COMUNISTI FINDCA AVETI GINDIREA DE COMUNISTI TREBUIE BELITI CEI CE FAC PLUS VALOARE IAR VOI SA BETI SAMPANIE SI SA MINCATI CAVIAR CA SI CAPITALISTI GUNOAIE CU CHIP UMAN
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?