USR dezvăluie salariile din holdingul municipal al Gabrielei Firea. Proiectul de dizolvare, depus

 
Salarii uriașe la holdingul municipal
Salarii uriașe la holdingul municipal
Gabriela Firea Salarii uriașe la holdingul municipal

Consilierii USR din cadrul Primăriei Capitalei au depus luni un proiect de hotărâre prin care vor să demareze procedura de dizolvare-lichidare a celor 22 de companii municipale pentru care instanța a decis că înființarea este ilegală.



"Propunerea de azi e începutul unui proces, va fi cea mai eficientă modalitate de a readuce administrației Bucureștiului la un nivel decent, având în vedere dezastrul din ultimii doi ani și jumătate. Proiectul de hotărâre prevede în primul rând demararea acestei proceduri, trebuie adoptat în Consiliul General, insistam ca Gabriela Firea să introducă acest proiect pe ordinea de zi a următoarei ședințe ordinare, cel mai bine ar fi să convoace o ședință extraordinară", a declarat Roxana Wring din partea USR.

Deputatul USR Claudiu Năsui a prezentat tot luni un top 3 al celor mai mari salarii medii nete din companiile municipale, înființate la dorința primarului general Gabriela Firea.

Angajații Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă au un salariu mediu net de peste 6.200 de lei pe lună, adică de 2,3 ori mai mult decât este salariul mediu net în restul economiei.

La Compania Municipală Publicitate și Afișaj, salariul mediu net este de 5.958 lei pe lună, la Compania Municipală Sport Pentru Toți – 4.997 lei pe lună, iar la Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat – 4.489 lei pe lună.

Asta în condițiile în care salariu mediu net în România e de 2.688 lei pe lună.

"De când e primar, Doamna Firea a înființat (în mod ilegal) 22 de companii de stat. De ce era nevoie de aceste companii? Nu era. Doamna Firea le-a făcut din două motive: ca să ascundă banii primăriei prin ele (cheltuielile lor sunt mult mai opace) și ca să poată să angajeze câți oameni vrea ea și să-i plătească cât vrea.

Astfel, membrii de partid care au ajuns în aceste companii de stat au devenit și foarte bine plătiți. Mult mai bine plătiți decât restul românilor care muncesc și plătesc taxe și impozite pentru a-i susține. Cele 22 de companii nu sunt profitabile, ci trăiesc din banii noștri, prin subvenții pe care le dă tot primăria. În total primăria cheltuie 70 de milioane de euro pe an doar pentru salarii în aceste companii.

Deși aceste companii nu au nicio șansă să fie profitabile, acest lucru nu a oprit politrucii să dea creșteri salariale de aproape 70% angajaților care nu urmau să își îndeplinească obiectivele. Oricum nu dau din banii lor. Dau din banii noștri", a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

Dacă credeați că beculețele de Crăciun se aprind singure, ei bine, la Compania Municipală Iluminat Public se câștigă în medie 4.460 lei net pe lună. Tot în top avem și Compania Municipală Tehnologia Informației București S.A. cu 4.498 lei net pe lună. Compania Municipală Managementul Traficului București S.A. cu 4.288 lei net pe lună pentru activitatea excepțională în domeniul traficului din capitală. Compania Municipală Consolidări S.A. urmează cu 3.931 lei net pe lună. Compania Municipală Medicală S.A. cu 3.900 lei net pe lună. Iar Compania Municipală Energetică încheie Top 10 cu un salariu mediu lunar net de 3.711 lei net pe lună.

USR a atacat în instanță hotărârea prin care s-au înființat aceste companii municipale și a câștigat procesul, demonstrând că ele au fost făcute ilegal.

Roxana Wring, scrisoare deschisă către Gabriela Firea: Au trecut deja trei zile de la decizia instanței și înca nu ați luat act de aceasta

Președintele USR București, Roxana Wring, îi solicită primarului General, Gabriela Firea, să ceară tuturor directorilor companiilor înființate de municipalitate să oprească orice plată și să desființeze companiile, în acord cu decizia Curții de Apel pronunțată săptămâna trecută. "Vreau să vă atrag atenția că au trecut deja trei zile de la decizia instanței și încă nu ați luat luat act de aceasta", afirmă Wring.

Curtea de Apel București a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor Municipale. Soluția este definitivă și vine la capătul unui proces inițiat de USR București în anul 2017, potrivit comunicatului citat. Cele 22 de companii au peste 8.000 de angajați și tocmai începuseră să preia funcționarii de la instituții din subordinea primăriei. Bugetele companiilor sunt de sute de milioane de lei.

Redăm integral textul scrisorii deschise

"Stimată doamnă Primar General,

Sper că v-ați revenit din șocul pe care, după cum ați spus, vi l-a provocat sentința Curții de Apel București. Vreau să cred că acesta a fost de altfel și singurul motiv pentru care nu ați luat decizia rațională care se impunea într-o astfel de situație, și anume demisia din funcție. Încă aștept, alături de foarte mulți bucureșteni, această demisie care v-ar da șansa unei ieșiri onorabile dintr-un mandat dezonorant. În egală măsură însă, țin să vă mărturisesc nu îmi pun prea mari speranțe într-un astfel de deznodământ. Tocmai de aceea am decis să vă adresez această scrisoare publică.

Vreau să vă atrag atenția că au trecut deja trei zile de la decizia instanței și încă nu ați luat luat act de aceasta. Mai grav, nu ați întreprins niciun demers instituțional pentru limitarea pagubelor deja extrem de ridicate. Prin această atitudine sfidați legea, îi sfidați pe bucureșteni și, așa cum veți constata mai târziu, sfidați chiar și logica. Să știți că tactica struțului nu dă rezultate bune când pe jos este beton. E posibil ca acest refuz de accepta realitatea să producă mult mai mult rău orașului, cetățenilor și inclusiv carierei politice la care încă mai sperați.

Vă solicit așadar să nu blocați Bucureștiul din orgoliu politic. Vă cer să nu-i pedepsiți pe bucureșteni pentru capriciul de a avea dreptate cu orice preț. Curtea de Apel a hotărât că aceste companii municipale au fost înființate cu încălcarea legii, iar rolul Primarului este să ia act și să respecte decizia instanței. Aveți așadar obligația să luați imediat toate măsurile ce se impun, printre care se numără: să cereți tuturor directorilor de companii să oprească orice plată, să faceți pașii pentru recuperarea banilor dați către companii, să desființați companiile, să nu blocați procedurile firești de dizolvare și de lichidare a acestora și, cel mai important, să nu forțați oameni nevinovați, fie din Primărie fie din companii, să facă acte care ar putea atrage în viitor răspunderea lor juridică.

În ceea ce ne privește, vă asigur că USR București va merge înainte, pe calea respectării legii. Așadar, dacă veți refuza să puneți în aplicare decizia instanței, vă vom obliga pe cale legală. Și, evident, ne vom îndrepta în mod legitim împotriva dumneavoastră pentru recuperarea prejudiciilor produse bucureștenilor."

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?