Un celebru actor audiat de poliţie într-o anchetă de viol şi agresiuni sexuale

 

Starul francez de cinema Gérard Depardieu a fost audiat marţi de poliţie într-o anchetă în care este vizat pentru viol şi agresiuni sexuale, a informat miercuri o sursă a poliţiei citată de AFP.



Actorul a fost "ascultat într-o audiere liberă" şi nu a fost plasat sub supraveghere, a precizat sursa, confirmând o informaţie a postului RTL.

Gérard Depardieu est acuzat de viol şi agresiune sexuală de o actriţă. Plângerea împotriva lui Depardieu, în vârstă de 69 de ani, a fost depusă la sfârşitul lunii august.

Faptele s-ar fi petrecut la domiciliul actorului, un imobil din centrul Parisului în zilele de 7 şi 13 august.

"Gérard Depardieu contestă absolut orice agresiune sau vil", a declarat AFP, avocatul actorului, Hervé Temime, după depunerea plângerii.

"Regret caracterul public al acestei proceduri care îi aduce un prejudiciu major lui Depardieu, a cărui nevinovăţie sunt convins că va fi recunoscută", a precizat avocatul Temime, făcând apel la "la maximum de reţinere şi de moderaţie".

Plângerea depusă împotriva lui Depardieu, unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi în străinătate, intervine după mai multe dezvăluiri care au afectat numeroase personalităţi ale cinematografiei, impulsionate de scandalul care l-a vizat pe producătorul american Harvey Weinstein, în octombrie 2017.

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?