Trump la Londra. Dedesubturi și consecințe

 

Vizita de stat de două zile a președintelui SUA în regatul britanic reprezintă, fără discuție, cea mai complexă mișcare diplomatică a britanicilor din ultima jumătate de secol, scrie, într-un amplu comentariu, analistul H.D. Hartmann.

Singuri și trădați de către Franța, Germania și birocrații de la Bruxelles, britanicii au realizat că finalul pașnic al procesului de ieșire din Uniunea Europeană va avea loc numai dacă vor reclădi relația specială cu SUA. Iar prețul pe care regatul îl va plăti va fi încheierea unui tratat comercial pe care Trump l-a intitulat deja Great Trade Deal - Marele Tratat Comercial. Acest mare tratat va crea condițiile unei tranziții mult mai sigure și mai liniștite a Marii Britanii de la statul de putere insulară subordonată Europei unite la un stat suveran și independent, redevenind portavionul american în calea ambițiilor europei unificate de axa Berlin-Paris.
În raport cu vizita prezidențială precedentă, absolut anodină și transformată într-o insultă anti-americană de către tot felul de indivizi care refuză să condamne neo-marxismul dominator al Uniunii Europene, dar condamnă orice formă de libertate de gândire ca fiind incorectă politic sau ideologic, astăzi britanicii, (în afară de războinicii sociali speriați că dictatura lor ideologică va fi distrusă de Trump), au transmis un mesaj clar de apropiere și au exprimat o cerere de ajutor.

De la începutul vizitei, regatul și-a pus bijuteriile imperiale. Regina (fără ducele ieșit la pensie și celebru pentru liberalismul său nihilist, fără prinții făcători de moștenitori pe bandă rulantă și declarați care mai de care patroni de organizații pentru apărarea aerului curat de pe Marte, fără nici un fel de declarații stridente și provocatoare anti Trump ale și mai analfabeților membri inferiori ai familiei regale) a primit cuplul prezidențial american cu fastul perfect dozat de peste 60 de ani de domnie. Acolo în zâmbetul reginei a început marea seducție aristocrată a SUA. Acum un secol ducii și conții britanici își luau soții bogate de peste ocean, pentru a fi salvați de la ruină. Acum nici măcar americanca intrată în familia regală britanică direct de pe platourile de filmare din Hollywood nu a participat la primire. Nici prin geam nu a avut voie să se uite, cum nici cei doi mici burghezi de prinți nu au participat.

Semnal că în curtea mare a palatului regal doar oamenii mari au voie să calce. Căci destinul britanic nu se mai joacă între suzete și declarații despre prințesa Diana. Timpul jocului de-a egalitarism, atunci când barbarii vor distrugerea coroanei a trecut. Un prinț Charles sever prin ținută și perfect regal, cunoscut pentru britanismul său patriotic profund, a primit un președinte american care aștepta consacrarea sa ca aliat principal. Prima doamnă a Americii, cu pălaria sa, asortând aristocratic, dar atât de american, ținuta sa imperială, venea să întregească întâlnirea dintre venerabila regină victoriană și aliatul istoric al supraviețuirii. Căci despre supraviețuirea regatului său a fost vorba în această vizită de stat, oferită și acceptată. Nu mai era Obama de prin colțul socialist american și prințișorul în halat de baie mic burghez, tocmai ieșit din baie. Nu mai este vorba despre un primar arab al unei Londre hăcuite cu cuțitul zilnic de iubitorii de multiculturalism antibritanic, promovat cu bani europeni. Este vorba despre supraviețuirea regatului și conservarea puterii sale suverane. Vizita a pus față în față două puteri care se întâlnesc pentru a negocia viitorul.

Dineul de stat oferit lui Donald Trump de către suverana britanică reprezintă cea mai mare onoare pe care o poate primi un conducător străin. În acea sală de recepții, în care a călcat practic fiecare președinte american de la Kennedy până astăzi, regina a reînviat marile amintiri ale gloriei anglo-americane împotriva (ironie a istoriei) dușmanului comun european. Acolo, în acea sală unde strămoșii săi vor fi declarat că zgomotul umilitor al mulțimii nu poate tăia rădăcinile familiei sale regale, acolo victoriana suverană a reafirmat viitorul propriei țări. Servindu-și țara cu demnitatea specifică, regina Elisabeta II a reconstruit migălos, relația specială pe care Obama și ultimii premieri britanici reușiseră să o dinamiteze în numele unor interese de viitor vagi și subordonate hegemoniei birocrației de la Bruxelles. În sala tronului, în acele minute, suverana care l-a avut ca prim ministru pe Chruchill va reașeza tradiția, unificînd decenii de pierzanie populistă, antidemocratică, anulând excoriațiile neo-marxiste apărute pe frontispiciul britanic.

La acest nivel superior de negociere, în liniștea sobră a puterii și tradiției, fără strigătele damelor de consumație artistică, fără muzica europeană, după aproape un an de avertismente trumpiene care atrăgeau atenția asupra unei izolări și mai puternice a regatului dacă relațiile acestuia cu SUA se deteriorează, răspunsul american a fost clar. Donald Trump a declarat că prețul protecției suveranității britanice îl reprezintă o și mai mare cooperare economică dintre cele două țări, subliniind că potențialul schimburilor economice dintre Londra și Washington trebuie să fie dublate, la aproape un trilion de dolari, UK devenind astfel cea mai mare piață europeană de export americană. Trump a spus răspicat că totul este pus pe masă, toată economia britanică trebuie să se subordoneze acestui deziderat. Totul trebuie negociat, incluzând celebrele privilegii sociale ca sistemul gratuit de sănătate sau pensiile. Mesajul tranzacționist, de o duritate fără precedent al lui Trump a fost clar: suveranitatea costă, iar dacă ați pierdut-o în numele utopiei europene cu alfabet german, ca să vă salvăm, practic vom lua de la voi tot ceea ce vrem. Churchill a dat un imperiu pentru a salva își salva insula de Germania hitleristă, astăzi regatul maiu are doar cartierul financiar din Londra să dăruiască. Iar Trump este acolo pentru a îl primi. Condițiile americane fiind astfel exprimate, britanicii au produs o strategie multi vectorială pentru a asigura deschiderea culoarului de negociere viitorului prim ministru, oricare ar fi acela.

Condițiile politice americane sunt la fel de dure. Jeremy Corbin, șeful laburiștilor, considerat de către Washington ca fiind cel mai nociv politician al Angliei moderne, a fost exclus din viitorul a cărui negociere a început cu această vizită minuțios pregătită. Directa lui nominalizarea de către Trump a produs ruperea podurilor insulelor britanice de zgomotul neo-marxist european. Spunând că nu îl cunoaște și că îl consideră o forță negativă pentru Marea Britanie, refuzând cererea acestuia de a se întâlni pe durata celor două zile de vizită, președintele american a configurat exact terenul de luptă. Definiția americană asociată celui care poate deveni nu numai un accident istoric dezastruos așa cum a fost Chamberlain, dar care, ca urmare a unor alegeri anticipate, poate fi ales prim minstru, este semnalul definitoriu al viitorului relației politice dintre cele două puteri. Simplu, administrația americană a transmis că orice prim ministru britanic va lua locul lui May, va avea ușile deschise la Casa Albă. Singura opțiune care nu va fi acceptată este Jeremy Corbyn. Definit ca forță negativă, va fi tratat ca inamic, căci, în orice război, forțele negative sunt învinse de către forțele pozitive. Pozițiile sale anti americane, anti semitismul său profund violent cultural și ideologic, comunismul său pro sovietic vecin cu trădarea națională, apropierea sa secretă de organizații teroriste subvenționate de Uniunea Sovietică (la timpul lor), opțiunile sale extremist pro europene precum și permanenta sa opoziție la orice înseamnă democrație liberală și piață liberă reprezintă pentru administrația americană o turbulență severă care nu va fi menajată. Asocierea numelui lui Corbyn cu cel al altui adversar, cel al celebrului primar muslman al Londrei, Sadiq Khan ne arată deja că SUA se vor poziționa politic prin aplicarea celebrei formule a lui Chruchill, atunci cînd, aflat în opoziție, a atras atenția asupra iminentei agresiuni naziste, pe care Neville Chamberlain a încercat să o evite prin concesii succesive și vânzarea civilizației occidentale catre Berlinul condus de Hitler. Adică nu vor exista concesii dacă națiunea britanică va ceda tentației sinucigașe de a vota un globalist marxist pentru Dowining Street 10.

Strategia multivectorială britanică a fost acceptată de către Trump care va vizita și celebrele buncăre de război din subsolurile Londrei, incluzând culoarele străbătute de către Churchill, primul ministru suveranist și luptător pentru supraviețuirea imperiului britanic. Prin depunerea de flori la mormântul soldatului necunoscut (Obama a refuzat să facă acest lucru, el fiind funciar împotriva unei Marii Britanii eroine a războiului anti hitlerist pe care îl confunda cu pozițiile contemporane eurosceptice ale britanicilor), apoi referințele sale publice la necesitatea ca Marea Britanie să fie suverană și puternică, au decriptat viitorul. Practic SUA consideră actuala stare a regatului ca fiind similară cu cea din perioada 1937-1940, atunci când hegemonia germană asupra Europei se împlinise, iar UK devenise ținta sigură a naziștilor. Această traducere a fost transmisă de către Trump și de către administrația americană. Apelul permanent la alianța NATO, declararea celor două puteri anglo-saxone ca fiind principalele forțe unice care pot asigura continuitatea existenței NATO, apelul aproape amenințător la membrii europeni ai alianței care nu îndeplinesc nivelul de 2% din PIB alocat cheltuielilor militare, toate aceste elemente ne oferă imaginea unei Americi profund preocupate de creșterea forțelor extremiste și globalist violente în insula britanică precum și reconsiderarea rolului strategic al Londrei ca element fundamental de oprire a hegemoniei Uniunii Europene.

Permanentul apel la imaginile războiului, reamintirea perioadei de glorie a debarcării din Normandia, reașezarea tradiției militare comune ca fundament al unui noi relații speciale, negocierea unui nou tratat comercial pe atât de larg încât practic înghite piața britanică, ne dau impresia clară că administrația americană vede din ce în ce mai mult puterile europene continentale ca viitor pericol pentru securitatea SUA. Similaritatea voită și oglindită în succesul britanic anti nazist revalorizat prin transformarea în piatră fondatoare a noii relații dintre Londra și Washington exprimă clar că Washington și-a definit, după ani de trădări obamiste, noile poziții față de Europa. Aceste pozitții sunt simbolic așezate și efectiv simetrice deasupra situației britanice de la începutul celei de-a doua conflagrație mondială.
Cu această vizită, practic începe relansarea politicii externe trumpiene și răspunsul adminsitrației americane la transformarea continentului european în teren de dictat al unei singure țări. Etapele acestei politici vor trece prin Ierusalim și pe la Moscova. În fond Europa dominată de Germania reface același angrenaj de ostilitate care a definit-o de peste 70 de ani, fiind anti Israel si anti Rusia. Orice se poate spune, dar că Washinton și-a pierdut simțul istoriei este o minciună. Coroana reginei și pălaria americană dovedesc exact contrariul.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?