Trump a vrut să-l demită pe omul care conduce ancheta privind relaţiile cu Rusia

Trump
Trump

Preşedintele american Donald Trump ar fi cerut, în luna iunie a anului 2017, demiterea procurorului special Robert Mueller, apoi ar fi renunţat la demers după ce un consilier al Casei Albe a refuzat să transmită această directivă, potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times.



Robert Mueller coordonează ancheta privind ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi.

Potrivit celor patru surse anonime citate de The New York Times, Mueller a aflat de acest lucru acum câteva luni, după ce membrii echipei sale au interogat mai mulţi foşti şi actuali oficiali de la Casa Albă, într-o anchetă privind posibila obstrucţionare a justiţiei de către Donald Trump.

Auzind că ar fi vizat de o anchetă privind demiterea fostului director al FBI James Comey, preşedintele american ar fi spus că Robert Mueller, la rândul său fost director al FBI, a avut trei conflicte de interese care îl descalifică în acest demers.

În primul rând, Donald Trump ar fi vorbit despre o dispută pe care Mueller a avut-o acum câţiva ani în privinţa taxelor de la Trump National Golf Club din Sterling, statul Virginia. Imediat, Mueller a renunţat la calitatea de membru al clubului de golf, scrie Mediafax.

Totodată, conform surselor citate, Mueller nu ar putea să fie imparţial întrucât a lucrat pentru o firmă de avocatură care l-a reprezentat la un moment dat pe ginerele lui Trump, Jared Kushner.

Preşedintele american le-ar mai fi spus celor din echipa sa că Robert Mueller a fost intervievat pentru a reveni în funcţia de director al FBI cu o zi înainte de a fi numit procuror special, în luna mai a anului 2017, potrivit The New York Times.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?