Supărat că Juncker "i-a stricat vacanţa" lui Dragnea, PSD îl atacă pe şeful Comisiei Europene

 

Parlamentarii PSD i-au trimis președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, o scrisoare în care îl somează să nu mai insulte România. Demersul vine la puţin timp după ce surse de la Bruxelles au declarat că Juncker n-ar vrea să discute cu Florin Iordache, lăsat ca înlocuitor la şefia Camerei Deputaţilor de către Liviu Dragnea, care a preferat să plece în vacanţă cu logodnica.   



Anunţul privind scrisoarea trimisă de social-democraţi a fost făcut de deputatul PSD Vlad Bontea. ."Noi credem in UE si ne dorim să rămânem un partener. Dacă atacurile vor continua, urmează alte luări de poziții, poate până acum nu am răspuns destul de ferm la luările de poziții care au avut loc făță de noi. Am spus în scrisoare că noi suntem în UE și vrem să fim cetățeni europeni respectați", a declarat acesta la un post TV.

În ziua în care România preia şefia rotativă a Consiliului UE şi presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, cel al Parlamentului European, Antonio Tajani, cel al consiliului European, Donald Tusk vor participa la deschidere oficiala care va avea loc la Atenul Român, joi seară, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD Liviu Dragnea este plecat în vacanţă cu logodnica sa şi, potrivit unor surse din PSD, nu se întoarce până pe 15 ianuarie.

Astfel, Jean Claude Juncker ar urma să se întâlnească vineri cu Florin Iordache, dar se pare că oficialul european nu agreează ideea şi nu ar fi fost anunţat în privinţa acestei schimbări.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?