România se află pe locul 25 din totalul de 29 în ceea ce privește situația copiilor, potrivit unui raport al organizației britanice Child Poverty Action Group (CPAG).
România a obținut un indice 27 în ceea ce privește sănătatea copiilor, 19 în privința percepției copiilor despre viața lor, 5 în domeniul relațiilor copiilor, 24 în privința comportamentului și riscurilor și 27 în privința educației. Nu au fost disponibile suficiente date privitoare la casă și mediu și la resurse materiale. Indicele cel mai bun este 1.
Au fost analizate țările din UE plus Norvegia și Islanda.
Potrivit cercetătorilor de la Universitate York, Marea Britanie se află de abia pe locul 24 dintre cele 29 de state analizate.
Olanda s-a clasat pe locul întâi, urmată de Suedia, Norvegia, Islanda, Finlanda și Danemarca, potrivit studiului efectuat în baza unor date din 2006.
În urma Marii Britanii se clasează România, pe locul 25, apoi Bulgaria, Letonia, Lituania și Malta.
Rezultatele studiului sunt în linie cu un raport ONU din 2007 privitor la situația copiilor, în care Marea Britanie și Statele Unite sunt în coada clasamentului, iar Olanda este, din nou, pe primul loc.
Studiul a folosit 43 de indicatori care afectează copiii de până la 19 ani - de la starea de sănătate la situația materială, educație și comportament sau ce cred tinerii despre viața lor.
"Poziția Marii Britanii este influențată mai ales de numărul mare de copii care cresc în familii în care părinții nu lucrează", a spus directorul executiv al CPAG, Kate Green. Potrivit organizației, guvernul britanic a făcut totuși progrese din 2006 încoace.