Peste zi avem parte tot de vreme închisă şi cer mai mult noros. După ridicarea ceţii, ploile îşi fac apariţia. La început în Banat, Oltenia şi Crişana, dar norii se îndreaptă şi spre Transilvania şi Muntenia după căderea nopţii. Vântul nu trece de moderat, iar maximele termice ajung până la 3-4 grade în depresiuni şi 10-11 grade în sudul Munteniei.
La Bucureşti cerul rămane noros, vântul aproape nu se simte. Maxima zilei este de 8, cel mult 9 grade.
În vestul, nord-vestul şi centrul ţării şi astăzi cerul este noros. Ploile îşi fac şi ele apariţia, mai ales după-amiaza şi spre seară. Plouă local în Banat şi Crisana şi doar izolat în Maramureş şi Transilvania. Temperaturile maxime sunt de 9 grade la Arad, Timisoara, Cluj şi Sibiu şi 11 la Oradea şi Baia Mare, iar la Miercurea Ciuc se înregistrează 7 grade la prânz.
Şi în regiunile sudice cerul este noros şi plouă local în Oltenia unde maximele ajund la 8 grade la Drobeta şi la Vâlcea. În schimb, în Muntenia precipitaţiile ajung doar izolat si abia spre seara. La prânz sunt 10 grade la Giurgiu şi la Călăraşi.
În Dobrogea se menţine vreme închisă, plouă puţin, mai ales în deltă, iar maximele termice ale zilei sunt de 9 grade la Tulcea şi 11 la Constanţa.
Nici în Moldova soarele nu prea iese dintre nori. Vremea e mohorâtă şi izolat plouă slab, iar temperaturile sunt de 6 grade la Iaşi şi Bacău, ca şi la Suceava şi Botoşani.