Miniștrii cabinetului Emil Boc au petrecut prima zi a anului nou la Sinaia. Nu pe pârtie, ci la o întâlnire informală cu președintele Traian Băsescu. Invitația a venit chiar din partea șefului statului. Membrii executivului, președinții celor două camere ale Parlamentului și directorii SRI și SIE s-au adunat, la orele prânzului, într- o locuință de protocol din Sinaia, de unde au plecat abia seara.
Reuniunea a început la orei 14.00, iar în jurul orei 19.30, miniștrii au ieșit rând pe rând de la întâlnire. Ultimul care a plecat de la Sinaia a fost șeful statului.
Înainte de a pleca din Sinaia, Traian Băsescu a declarat că nu a avut loc o convocare a Guvernului, ci a invitat demnitarii care se aflau pe Valea Prahovei cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, la o întâlnire pe 1 ianuarie. "Când ești președintele României e foarte greu să îți dorești ceva pentru tine, dacă îți dorești ceva, îți dorești pentru țară", a conchis șeful statului.
Ecaterina Andronescu a spus că șeful statului a stat de vorbă cu fiecare ministru în parte. În ceea ce o privește, aceasta a discutat cu Traian Băsescu despre problema salariilor profesorilor, însă nu a vrut să dea prea multe detalii. "Ca să putem plăti salariile profesorilor, trebuie să avem o lege a bugetului cu care să mergem în Parlament".
La întâlnirea de la Castelul Foișor din Sinaia au participat primul ministru Emil Boc și ministrul Turismului, Elena Udrea, alături de soțul ei, omul de afaceri Dorin Cocoș. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost singura care a sosit pe jos la Castel, fără mașina oficială cu geamuri fumurii. Președintele Senatului, Mircea Geoană, a venit împreună cu fiica sa. De la întâlnire n-a lipsit nici președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, dar nici fiica cea mică a lui Traian Băsescu, Elena.
Marii absenți ai întâlnirii au fost Vasile Blaga, Ministrul Dezvoltării Durabile și Adriean Videanu, Ministrul Economiei.
Ultima întâlnire a Executivului cu șeful statului a avut loc imediat după Crăciun, când Traian Băsescu a participat la reuniunea informală de la Palatul Victoria.