Întâlnire de urgență la Guvern între președintele PSD, Mircea Geoană, și premierul Emil Boc pe tema legilor Educației. Liderul social-democrat a plecat de la sediul Executivului. Din cauza întâlniri inopinante dintre cei doi lideri de partid, Guvernul a amânat ședința programată pentru ora 13.00 cu două ore.
Președintele PSD Mircea Geoană s-a întâlnit cu premierul Emil Boc înaintea ședinței în care Executivul a anunțat că-și va asuma răspunderea pe trei pachete de legi. Este vorba despre legea salarizării unice, a educației și a restructurării agențiilor. Discuția vine pe fondul neînțelegerilor dintre PSD și PD-L pe legile educației. Liderul PSD a avut o discuție despre legile Educației și la sediul partidului și cu miniștrii social-democrați din cabinetul Boc.
În prezent există disensiune între cele două partide pe legile Educației. Dacă premierul Emil Boc a declarat că pachetul va reprezenta o combinație dintre cele două variante propuse, vicepremierul Dan Nica spunea zilele trecute că pachetul ales este cel elaborat de ministrul Ecaterina Andronescu.
Vicepreședintele PSD, Liviu Dragnea, a amenințat luna trecută că Guvernul va cădea pe 2 septembrie, dacă Guvernul își va suma răspunderea pe pachetul de legi ale educației și nu va exista o discuție în Parlament.
Guvernul s-a întrunit în ședință miercuri, întrucât trebuie definitivate cele trei pachete de legi pe care urmează să își asume răspunderea. E vorba de legea unică de salarizare, legile educației și restructurarea agențiilor.
Chiar dacă premierul a dat de înțeles că miercuri este termenul stabilit pentru asumarea răspunderii, procedura este mult mai complicată. Mai întâi, Executivul va înștiința Parlamentul, în scris, despre intenția sa. Birourile Permanente ale celor două Camere se vor reuni, ulterior, într-o ședință, pentru a decide ordinea de zi și programul ședinței în care Guvernul își va asuma răspunderea.
Eventualele amendamentele vor fi analizate apoi de Guvern. După aceea, Cabinetul Boc va veni în fața Parlamentului pentru asumarea răspunderii. Din acel moment parlamentarii au la dispoziție trei zile pentru a depune o moțiune de cenzură. Dacă moțiunea pică, legea este considerată adoptată. În caz contrar, Guvernul este demis.
Nici în PSD nu e lapte și miere. PSD este scindat de problema ieșirii de la guvernare, scrie ziarul Gândul. Liderii social democrați au discutat preț de câteva ore pe acest subiect, fără să ajungă însă la o concluzie. Tabăra Iliescu, Năstase și Dragnea pledează pentru ieșirea de la guvernare, în schimb, tabăra adversă, formată din Dan Nica, Constantin Niță, Ilie și Marian Sârbu consideră că PSD nu-și permite să piardă Ministerul de Interne și să nu mai organizeze alegererile prezidențiale.