Ultimele Stiri· 2 min citire

Anastase spune că Geoană nu cunoaște procedurile privind desemnarea premierului

Anastase spune că Geoană nu cunoaște procedurile privind desemnarea premierului

Anastase spune că Geoană nu cunoaște procedurile privind desemnarea premierului

Publicat15 oct. 2009, 14:08
Actualizat15 oct. 2009, 21:27
SursăNewsIn

Președintele Camerei, Roberta Anastase, spune despre șeful Senatului Mircea Geoană, care a anunțat intenția de a convoca ședința conducerii Parlamentului la primirea propunerii de premier, că nu cunoaște procedurile și că așteaptă de la liderul PSD un temei legal pentru întrunirea Birourilor Permanente reunite.

Anastase a precizat pentru NewsIn că președintele Senatului, Mircea Geoană, poate sesiza personal Curtea Constituțională, însă ar putea avea "surprize", descoperind decizii mai vechi ale CCR în legătură cu problema desemnării premierului. Anastase a adăugat că Geoană nu a fost consiliat corect în legătură cu procedura de urmat odată cu desemnarea premierului și că Birourile Permanente reunite s-ar putea convoca eventual pentru stabilirea procedurii de audiere în comisii și vot în plen pentru noul Guvern.

"Nu am primit niciun telefon de la domnul Mircea Geoană privind convocarea Birourilor Permanente și nu înțeleg care ar fi obiectul acestei ședinței, poate doar de a stabili procedura de audiere în comisii și a votului în plen a noului Guvern. Domnul Geoană s-a străduit să reproducă o parte din declarațiile lui Crin Antonescu referitoare la procedura parlamentară, însă dl Antonescu nu este de urmat în privința regulamentelor, mai ales că nu prea a călcat prin Parlament. Sunt niște declarații halucinante pe care un președinte al Senatului responsabil ar trebui să le analizeze. Să citească Constituția, acolo este stipulat foarte clar care este procedura când este desemnat un premier", a comentat Anastase, pentru NewsIn, anunțul lui Geoană privind sesizarea Curții Constituționale în legătură cu conflictul între Parlament și Președinție. "Dacă dorește să sesizeze CCR, dl Geoană poate s-o facă personal. S-ar putea însă să aibă surprize și să găsească decizii deja date al Curții pe subiectul desemnării premierului", a subliniat Anastase.

Democrat-liberala a precizat că așteaptă ca președintele Senatului să-i solicite convocarea ședinței pe un temei regulamentar.

Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat joi că va convoca Birourile permanente reunite ale Parlamentului "de îndată" ce va primi solicitarea cu primul-ministru desemnat, pentru a sesiza Curtea Constituțională în legătură cu conflictul între instituțiile statului - Parlament și Președinție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri