Ultimele Stiri· 2 min citire

Alegerile au ținut prima pagină a ziarelor și au fost subiectul editorialelor

Alegerile au ținut prima pagină a ziarelor și au fost subiectul editorialelor

Alegerile au ținut prima pagină a ziarelor și au fost subiectul editorialelor

Publicat22 nov. 2009, 22:49
Actualizat24 nov. 2009, 04:54

Editorialiștii ziarelor au ales să comenteze pe larg alegerile, rezultatele exit-poll-urilor, dar și procesul prin care s-a desfășurat această sesiune electorală.

Florin Negruțiu semnază în Gândul editorialul "Play: Geoană": "Mircea Geoană este candidatul care, și atunci când trebuie să spună "mulțumesc celor care m-au votat", citește de pe o foaie mulțumirile scrise de alții. Duminică seara, în curtea din Kiseleff, am avut senzația, mai mult decât oricând, că Mircea Geoană pe care l-am cunoscut cu toții în ultimii cinci ani a fost răpit de extratereștri americani, care au pus în locul lui o clonă".

În Evenimentul zilei, Ioana Lupea scrie "Realitatea TV și Antena 3 au fraudat": "Psihoza fraudării alegerilor, dezlănțuită de PSD, amplificată de televiziuni și legitimată de organizații din societatea civilă, îi ajută pe politicieni, dar afectează drepturile constituționale ale unor cetățeni. Sâmbătă seară am adormit în România, iar duminică dimineață ne-am trezit în Afganistan. Cel puțin așa au arătat televiziunile domnilor Sorin Ovidiu Vîntu și Dan Voiculescu ziua alegerilor din România, ca și cum între Kabul și București n-ar fi nicio diferență în practicarea democrației".

"Ce duminică frumoasă" se intitulează editorialul semant de Ovidiu Nahoi în Adevărul: "Românii au trecut ieri un important test al democrației. Și-au învins apatia și au mers la vot, în număr neașteptat de mare. Câștigul e imens. Știm acum că există șansele construirii și în România a unei democrații vibrante. Știm că putem porni, cu încredere, la organizarea spațiului public de confruntare a ideilor - un obiectiv pe care, din păcate, nu am reușit să îl atingem în 20 de ani. Ne întrebăm cum de a fost posibil ca oamenii să se mobilizeze, după o campanie în care s-au discutat de toate, dar cel mai puțin adevăratele probleme ale României?".

În Cotidianul, Cornel Nistorescu scrie despre "Speciale de Ilfov": "Duminică dimineața devreme am fost sunat de un amic, un ardelean aterizat prin satele din preajma Bucureștilor. Scuze că te-am trezit, dar ne-au năpădit mașinile mici! Ce mașini dom’le, zic eu, chiaun de somn. Vin din Voluntari ca stolurile de ciori! Cu sticluța de cafea și cu merele în buzunar, cu doi reporteri de la Cotidianul, am plecat spre bietul ardelean, copleșit de stolurile de votanți. Comparația cu ciorile era nefirească. Așa de dimineață și pe o ceață chioară, nici ciorile nu se ridicaseră din crengi. În schimb, votanții mișunau cu noaptea în cap. La Balotești era coadă la Specială de la câteva minute după deschidere. La Moara Vlăsiei, mai rău. La secția normală, liniște și alegători puțini".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri