Fiecare tractor pe care îl deții reprezintă o investiție importantă fizică și emoțională, pe care nu-ți permiți să o pierzi doar din cauza unor defecțiuni care apar, ca de obicei, pe nepusă masă. Tocmai de aceea, mentenanța tractoarelor ocupă prima pagină din manualul exploatării acestor superbe utilaje. Echipamentele bine întreținute vor avea întotdeauna o viață mai lungă, vor funcționa mai bine și vor fi mai eficiente. Adăugăm, firesc, faptul că îți vor face munca nu doar ușoară, dar și plăcută.
Începând cu clasele pregătitoare, orice copil știe că tractorul e unul dintre cele mai des folosite utilaje. Practic fiecare băiețel a avut prin sacul lui de jucării și un tractoraș. Cum să nu ai așa ceva? Așa a învățat de mic. Că, fără tractoare, nu poți ara pământul, nu poți semăna și chimiza culturile, nu poți transporta recolta, nu poți face agricultură.
De aceea, atunci când acestea se defectează, nu te mai poți ține de planul de campanie până la repararea defecțiunii. Și ce înseamnă asta? Înseamnă timp irosit, efort suplimentar și bani pierduți. Iată de ce credem că aceste câteva sfaturi pentru întreținerea corectă a tractorului tău sunt binevenite și le împărtășim bucuroși cu voi.
Transformă verificarea fluidelor într-o rutină
Schimbarea uleiului de motor e cea mai simplă cale de a evita defecțiuni majore la tractorul tău. Schimbul trebuie efectuat conform manualului de utilizare al tractorului sau măcar o dată la șase luni. La tractoare se face mai des decât la automobile, pentru că și gradul lor de uzură este mai mare.
Cu Loganul te dai pe drumul expres, cu tractorul pe enervantul macadam și pe câmp. Tocmai de aceea, trebuie să fii sigur că folosești un ulei de motor de calitate, care să nu afecteze performanțele utilajului tău decât în sens pozitiv. Și nu doar atât.
Este foarte important să verifici constant, așadar, nu doar nivelul uleiul de motor, ci și lichidul de transmisie, lichidul de răcire din radiator sau lichidul hidraulic. Scurgerile de lichide pot fi un semn prevestitor pentru probleme mult mai mari. Așa că, dacă le observi, ar fi bine să chemi un mecanic imediat, înainte ca problema să se agraveze.
Nu scăpa niciodată din vedere presiunea anvelopelor
Verificarea presiunii din anvelopele tractorului e mult mai importantă decât pare la prima vedere. O presiune scăzută în roți va accelera considerabil uzura anvelopelor, reducând durata de viață a acestora. Mai mult decât atât, presiunea scăzută va duce și la un consum crescut de combustibil.
Manualul de utilizare al tractorului sau un specialist bun îți vor indica fără doar și poate presiunea potrivită pentru anvelope. Totodată, poți ajusta presiunea anvelopelor și în funcție de munca pe care o desfășori. Ține permanent minte că, pe lângă toate celelalte piese utilaje agricole, anvelopele sunt întotdeauna componente pentru care trebuie să ai în fiecare moment o opțiune validă de înlocuire.
Dacă s-a uzat azi, azi trebuie s-o înlocuiești. Iar piața îți oferă atâtea oportunități și oferte, încât ar fi chiar de neînțeles să te trezești surprins de o asemenea defecțiune.
Bun, lucrează în aer liber dar când staționează, protejează-le
O soluție optimă de a-ți proteja tractorul este prin a-i găsi și pune la dispoziție un spațiu în care să-l adăpostești atunci când nu îl folosești, pentru a-l feri de intemperii. Ploaia torențială, gerul, vipia din mijlocul verii, furtunile cu mult praf, nu ne plac deloc și fugim de ele. De ce crezi că tractorului i-ar plăcea manifestările extreme ale vremii?
Așadar, fie că ai în fermă un garaj sau un hambar, este important să ferești utilajul de vremea rea, care poate să îl afecteze cu consecințe neplăcute. Și dacă punerea la adăpost coincide de multe ori cu ședințele de mentenanță sau reparații, asigură-i piese utilaje agricole de calitate. Nu-l repara cu ciurucuri, căci de ciurucuri va lucra și el.
Protejează motorul
Trebuie să eviți cu orice preț suprasolicitarea tractorului tău. Dacă îl supraîncarci la transport, dacă îl turezi pe un teren înțelenit, acest lucru va pune presiune pe motor, care se poate să nu facă față și să se defecteze. De asemenea, există riscul ca acesta să se dea peste cap și să te accidentezi. În consecință, trebuie să încerci să nu pui niciodată prea multă presiune pe utilaj. Astfel vei evita accidentele și îl vei menține într-o stare bună de funcționare mai mult timp.
Curăță utilajul
Este deja la mintea cocoșului că un tractor murdar înseamnă agenți fizici și chimici în exces, înseamnă riscul de a pătrunde în interiorul componentelor și de a le accelera uzura prin coroziune. Deși nu este pentru toți fermierii o prioritate, curățarea utilajelor este esențială pentru buna funcționare a acestora.
Prin curățare, îți protejezi, cum spuneam, tractorul pentru că împiedici murdăria, fragmentele de sol și rocă și diferitele gunoaie și impurități să producă blocaje sau defecțiuni ale unor componente ale acestuia. Pe de altă parte, este și un moment oportun de a efectua o verificare completă a tractorului. Pe măsură ce îl cureți, poți detecta din timp defecțiunile minore, înainte să se transforme în probleme mai serioase.
Știm că tractoarele sunt diferite între ele, că unele și altele excelează în anumite tipuri de lucrări și că nu exista sfaturi universale. Însă, recomandările de mai sus te vor ajuta cu siguranță să prelungești durata de viață a tractorului tău, sau a tractoarelor tale. Urmându-le, prestația lor în mijlocul campaniilor agricole va fi pe măsura așteptărilor iar, la final, la recoltă, banii încasați vor merge către bunăstarea angajaților și a familiilor lor, și nu către atelierele mecanice.