Cernobîl 86. Catastrofa nucleară care a dezintegrat blocul comunist european și Uniunea Sovietică

Centrala atomoelectrică de la Cernobîl (arhivă - Profimedia)
Centrala atomoelectrică de la Cernobîl (arhivă - Profimedia)

Pe 26 aprilie 1986, la ora 01:23 dimineața, la centrala atomoelectrică de la Cernobîl a avut loc cel mai grav accident nuclear civil din istorie. Explozia unui reactor a proiectat în atmosferă o cantitate uriașă de particule de uraniu îmbogățit. Suprafețe mari din Ucraina, Rusia și, în special, Belarus au fost afectate grav. Particulele radioactive au ajuns deasupra Europei de Est, în Peninsula Scandinavă, dar și în America de Nord. Potrivit datelor oficiale au fost evacuați aproximativ 350.000 de oameni. Tot oficial, au fost 56 de decese directe și circa 9.000 de persoane care au murit sau au forme avansate de cancere, dar informațiile sunt puse sub semnul întrebării, pentru că autoritățile din toate țările comuniste au încercat să minimizeze consecințele.