Coronavirus - România: 182854 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Viorica Dăncilă: Vom merge în Parlament şi vom încerca să obţinem susţinerea necesară

Wednesday, 28 August 2019, 19:33 Sursă: REALITATEA.NET

Premierul a precizat că va merge în Parlament şi l-a atacat dur pe preşedintele ţării, despre care consideră că a vorbit ca un candidat aflat în campanie electorală.

"Am urmărit cu profundă dezamăgire spectacolul oferit de candidatul la prezidenţiale Klaus Iohannis, care nu şi-a înţeles rolul constituţional nici după 5 ani. Se foloseşte de funcţia pe care o deţine ca să critice fără fundament acest guvern. Domnul Iohannis a înlocuit datoria constituţională de mediator între partide cu cea de sabotaj. Preşedintele nu înţelege câtă nevoie are România de maturitate din partea clasei politice. Este un comportament la fel de imatur şi egoist ca al lui Tăriceanu. În ciuda acestor obsacole şi a acestor domni cu pretenţii de bărbaţi de stat. Vom merge în Parlament şi vom căuta susţinerea necesară pentru a ne duce mandatul la capăt. Avem responsabilitatea de a duce programul de guvernare la capăt. Am avut o guvernare eficientă, nu perfectă. Avem un preşedinte care a reuşit contraperformanţa de a bloca de nenumărate ori Guvernul, refuzând miniştrii după bunul plac. Dacă domnul Iohannis consideră că acest Guvern a eşuat pentru că a crescut pensiile şi salariile, a dus şomajul la un minim istoric şi a crescut investiţiile, înseamnă că un Guvern de succes este ce ne propune Opoziţia: renunţarea la dreptul de proprietate, tăierea de pensii şi salarii...", a spus Viorica Dăncilă, care i-a cerut lui Iohannis să vină cu probe la acuzaţia că am avea un Guvern corupt:

"E revoltător faptul că domnul Iohannis foloseşte expresia Guvern corupt. Îl somez să prezinte probe pentru această afirmaţie. Îi asigur pe români că în ceea ce mă priveşte nu avem de-a face cu niciun gest de corupţie. Acest Guvern este acelaşi Guvern lăudat de preşedintele Trump, lăudat de toate statele membre ale UE şi de toţi oficialii europeni, acelaşi Guvern care a crescut veniturile românilor. Nu voi accepta ca votul românilor să fie discreditat. Am văzut laşitatea domnului Tăriceanu, jignirile lui Barna, am văzut încă o dată atacul lui Iohannis. Mă lupt cu aceşti bărbaţi de stat ai României. Înseamnă că eu de partea mea trebuie să am românii, femeile din această ţară, oamenii care vor echilibru, consens. Ne vom duce mandatul până la capăt, vom avea curaj să ne uităm în ochii românilor pentru că nu am luat niciodată măsuri împotriva lor".

Citește AICI declarația completă făcută de președintele Iohannis


Vezi mai multe


Alte articole din: POLITICĂ
Alte articole din: POLITICĂ