Zodii care își găsesc sufletul pereche în octombrie

Monday, 14 October 2019, 10:25, Sursă: REALITATEA.NET

Deși majoritatea semnelor zodiacale vor avea parte de influențe mai puțin favorabile pe plan sentimental în această toamnă, se pare că patru nativi vor avea norocul de a-și întâlni sufletul pereche. 

Adaugă părerea ta

Zodii care își vor găsi iubirea în luna octombrie

Berbec

Dacă de la începutul acestui an ai avut parte doar de relații eșuate, dar astrele ți-au pregătit o surpriză în octombrie. Ești pe cale de a-ți întâlni sufletul pereche. Dacă ai avut până acum impresia că lumea este mai frumoasă, acesta poate fi efectul pe care astrele îl au asupra ta. Începi să fii mai deschisă cu cei din jur, iar acest lucru îți permite să întâlnești foarte multe persoane noi. Încearcă să fii atentă în special în cadrul cercurilor de prieteni, dar și la locul de muncă. Sufletul tău pereche poate fi un nou amic sau chiar colegul tău de muncă.

 

Gemeni

Este posibil să fi trecut de curând printr-un moment mai puțin plăcut în relația de cuplu. Poate tocmai te-ai despărțit de persoana iubită sau ai avut parte de o mare dezamăgire. Ei bine, toamna aceasta te va ajuta să clarifici orice problemă pe care ai avut-o până acum pe plan sentimental. Încearcă să îți asculți instinctul, deoarece te poate ajuta să oferi o șansă exact persoanei de care ai nevoie în acest moment. O prietenă îți va face cunoștință cu persoana alături de care îți vei petrece tot restul vieții, așa că nu spune „nu” acestei ocazii unice.

 

Balanță

Este momentul tău să strălucești! Astrele îți vor influența pozitiv toate planurile, inclusiv pe cel sentimental. Deși ai fost singură până în acest moment, este momentul să spui adio solitudinii. Îți poți întâlni sufletul pereche într-o călătorie pe care o vei face în această lună. Fluturașii din stomac îți vor semnala clar că este vorba despre dragoste la prima vedere. Nu ignora aceste sentimente și lasă-te purtată de val!

Mai multe pe divahair.ro.