Extern· 5 min citire

A doua rundă de NEGOCIERI Rusia-Ucraina s-a terminat. La ce concluzii s-a ajuns

A doua rundă de NEGOCIERI Rusia-Ucraina s-a terminat. La ce concluzii s-a ajuns

A doua rundă de NEGOCIERI Rusia-Ucraina s-a terminat. La ce concluzii s-a ajuns

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 3 mar. 2022, 20:25

A doua rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, care s-a desfășurat în această după-amiază, tocmai s-a încheiat. Cele două tabere combatante spun că au căzut de acord pe 2 subiecte: Asigurarea în comun a coridoarelor umanitare și o încetare temporară a focului. Cel mai probabil, va avea loc o a treia rundă de întâlniri, dar încă nu se știe data exactă, însă nu mai devreme de 7 martie.

Joi, 3 martie, s-a încheiat runda a doua de negocieri ruso-ucrainene. Mihail Podoliak și-a rezumat rezultatele.

„Delegația ucraineană nu a obținut rezultatele așteptate și va continua dialogul în runda a treia de negocieri.

Am discutat în detaliu aspectul umanitar. Multe orașe sunt înconjurate, sunt probleme cu mâncarea și medicamentele.

Singurul lucru asupra căruia am reușit să cădem de acord a fost asigurarea în comun a coridoarelor umanitare cu o încetare temporară a focului”. Mikhail Podolyak a spus că a treia rundă de discuții dintre Rusia și Ucraina va avea loc din nou în Belarus la începutul săptămânii viitoare. Adică - nu mai devreme de 7 martie. a declarat Podoliak.

UPDATE 17:00, ora României - A doua rundă de negocieri Rusia-Ucraina a început.

Negocierile dintre Ucraina și Rusia au început la frontiera polono-belarusă, iar obiectivul delegației ucrainene este să se convină o încetare imediată a focului și coridoare umanitare care să le permită civililor să părăsească localitățile de pe linia frontului, a anunțat un consilier prezidențial ucrainean.

"Am început discuțiile cu reprezentanții Rusiei. Punctele cheie de pe agendă sunt o încetare imediată a focului, un armistițiu și culoare umanitare pentru evacuarea civililor din orașele și satele distruse sau bombardate constant", a scris consilierul Mihailo Podoliak pe Twitter, postând o fotografie cu membrii celor două delegații la masa negocierilor.

Negotiations have begun. pic.twitter.com/By1VaEdZ2f

— NEXTA (@nexta_tv) March 3, 2022

Delegația ucraineană a ajuns în jurul orei 16:00 (ora României) în zona parcului natural Belovezkaia, la granița Belaruslui cu Polonia, potrivit agenției Nexta.

"Negocieri cu Federația Rusă. Deja în elicoptere. Vom începe în câteva ore", a scris pe Twitter, la ora locală 14:00, Mihail Podoliak, membru al delegației ucrainene și consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

На переговоры с РФ. Уже в вертолётах. Через пару часов начнём… pic.twitter.com/y2J18SVF5f

— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) March 3, 2022

Un alt membru al delegației ucrainene, șeful fracțiunii parlamentare a partidului de guvernământ Servitorul Poporului, David Arakhamia, a declarat pe Facebook că „programul minim” al discuțiilor va viza subiectul coridoarelor umanitare," potrivit TASS.

Ambele părți au convenit asupra regiunii Brest din vestul Republicii Belarus ca loc pentru negocieri, iar armata rusă plănuiește crearea unui "coridor de securitate" pentru a permite trecerea delegației ucrainene. Discuțiile ar urma să aibă loc într-o cabană de vânătoare.

⚡️🇷🇺🇧🇾🇺🇦“Hunter’s house” is ready to host second round of Russia-Ukraine negotiations pic.twitter.com/RkPVHBbAEF

— Belarus MFA 🇧🇾 (@BelarusMFA) March 2, 2022

Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia, miercuri seară, anunță agenția ucraineană de presă UNIAN, după ce negocierile de luni pentru încheierea unui armistițiu în urma declanșării invaziei ruse nu au adus un rezultat.

Delegația rusă a ajuns deja de miercuri în prima locație stabilită, transmite Realitatea PLUS. Ulterior , locația a fost schimbată. S-a stabilit că vor fi la Belovezhskaya Pushcha, mai exact în Pădurea Białowieża, care se află la granița Belarusului cu Polonia.

Potrivit agenției ucrainene, acordul pentru participarea la noua rundă de negocieri a fost anunțat de către șeful delegației Kievului, parlamentarul David Arakamia.

Inițial , potrivit agenției ruse TASS, discuțiile urmau să aibă loc în regiunea Brest din Belarus.

"Casa Vânătorului/Hunter’s house" este pregătită să găzduiască cea de-a doua rundă a negocierilor Rusia-Ucraina, a informat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe din Belarus, într-o postare pe Twitter.

„Hunter’s house” este pregătită să găzduiască a doua rundă de negocieri Rusia-Ucraina”, se arată pe Twitter.

⚡️🇷🇺🇧🇾🇺🇦“Hunter’s house” is ready to host second round of Russia-Ukraine negotiations pic.twitter.com/RkPVHBbAEF

— Belarus MFA 🇧🇾 (@BelarusMFA) March 2, 2022

În imaginile date publicității puțin după ora 16:00, ora României, s-a putut vedea coloana de mașini a delegației ruse, care se îndreapta spre locul de întâlnire. Vorbim despre mai multe mașini de culoare închisă, care se deplasau în coloană.

Reamintim că prima rundă de negocieri care s-a întins pe parcursul a 7 ore, cu scurte pauze între ele, a avut loc pe 28 februarie și s-a ținut în zona de frontieră a Belarusului, mai exact în orașul Gomel.

Din delegația ucraineană au făcut parte David Arahamiya, președintele fracțiunii Servitorul Poporului, Alexei Reznikov, ministrul Apărării al Ucrainei, Mihail Podoliak, consilier al biroului președintelui, Andrei Kostin, prim-adjunct al șefului Ucrainei în Grupul de contact tripartit, Rustem Umerov, MP și Mykola Tochytsky, ministru adjunct de Externe. MANDATUL delegației a vizat încetarea imediată a focului și retragerea trupelor din țară.

DELEGAȚIA RUSĂ a fost reprezentată de ambasadorul Rusiei în Belarus, Boris Gryzlov, deputatul Leonid Slutsky, viceministrul de Externe, Andrei Rudenko, și viceministrul Apărării, Alexander Fomin. La conducerea delegației s-a aflat Vladimir Medinskiy.

Ulterior discuțiilor, negociatorii au discuta cu președinții Rusiei și Ucrainei despre rezultatele primei runde de negocieri.

Ministrul de Externe din Belarus, Vladimir Makei, spune că negocierile inspiră „optimism prudent”.

„Dacă nu ar exista interferențe externe, atunci sunt convins că procesul început s-ar fi încheiat cu mult timp în urmă. Și poate că nu ar fi nevoie să luăm nicio măsură suplimentară”, afirma Makei.

Potrivit consilierului președintelui Volodimir Zelenski, Mihail Podoliak, „părțile au identificat o serie de subiecte prioritare asupra cărora au fost conturate anumite decizii”, scrie agenția de presă ucraineană Unian.net.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern