Ministrul Sorin Cîmpeanu a participat la o dezbatere cu reprezentanții colegiilor naționale despre admiterea în clasa a IX-a, context în care au fost clarificate punctual transformările pe care le generează aplicarea măsurilor de reformă din proiectul Legii învățământului preuniversitar, informează un comunicat transmis, sâmbătă, de Ministerul Educației.
„Discuțiile au fost relevante, în contextul nevoii de reformă a sistemului de învățământ, de sprijinire în egală măsură a excelenței și echității, de consolidare a unităților de învățământ care sunt capabile de performanță. Proiectul Legii învățământului preuniversitar este un răspuns onest, coerent și asumat la schimbările profunde din societatea românească", afirmă Sorin Cîmpeanu, conform sursei citate.
„Admiterea în clasa a IX-a în unitățile de învățământ cu statut de colegiu național introduce un echilibru între excelență și echitate, inclusiv prin posibilitatea ca acestea să organizeze concurs propriu de admitere pentru "maximum 90% din totalul locurilor pentru clasa a IX-a". Consolidarea și creșterea autonomiei unităților de învățământ capabile de performanță este esențială.
Colegiile naționale care înființează clase de excelență trebuie să obțină statutul de unitate-pilot de excelență prin ordin al ministrului educației. Procedura de acordare a statutului de unitate-pilot de excelență se aprobă prin ordin al ministrului educației, la propunerea Centrului Național de Excelență", a explicat Cîmpeanu.
„Elevii înscriși în formațiunile de studiu din aceste unități beneficiază de programe educative care le respectă particularitățile de învățare și de orientare a excelenței. Aceste programe vizează aprofundarea învățării și presupun gruparea pe abilități, respectiv îmbogățirea curriculumului cu noi domenii de mentorat și transfer de competență, de accelerare a promovării, conform ritmului individual de învățare.
Resursele umane, curriculare, informaționale, materiale și financiare pentru susținerea elevilor capabili de excelență se asigură de Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației", a arătat ministrul.
„Centrul Național pentru Excelență va iniția acțiunile de identificare și promovare a elevilor capabili de excelență, va elabora și asigura implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării diferențiate a elevilor capabili de excelență.
Se vor aloca resursele necesare pentru organizarea activității de pregătire a loturilor olimpice naționale/județene/ale municipiului București. Elevii capabili de excelență pot promova doi ani de studii într-un an școlar la decizia unității de învățământ, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației", a completat ministrul.