Nu mă duc la vot pentru că sunt scârbit. Chiar dacă printre candidați sunt oameni pe care îi apreciez, modul absolut jenant prin care politicienii au înțeles să facă campanie electorală m-a făcut să las votul meu de izbeliște.
Prea de multe ori am trăit aceste clipe, cumva ca hamsterul pe roată, animăluț care are senzația (pe bună dreptate) că trece prin același loc, din când în când, am văzut, auzit și citit o sarabandă de inepții. Nu se poate, nu vom ieși niciodată dintr-o logică arhaică, din deja bine inscripționatul mod colectiv de campanie, din neputința de a depăși o gândire plată, fără culoare și mai ales fără sclipire.
Ce să comentez? Aș lua la întâmplare declarații sforăitoare ale unor candidați dar m-aș umple de ridicol. Aș vorbi despre strategii. Dar nu sunt. Nici măcar vreo emoție stârnită. Nimic, platitudini, limbaj de lemn, plictiseală. Vaaai, ar țipa cucoanele sclifosite, votul tău contează! Ei bine, nu, nu contează, nu a contat vreodată. Atât timp cât a mea alegere este egală cu acea a bizonului care scrie miau ca pisica, niciodată! Așa că sarabanda de hateri au acum încă un motiv să-și ruleze frustrarea, înjurați copii, asta e tot ce puteți.
Nu votez și pentru că oferta electorală este deplorabilă. Specimene absolut grețoase și-au așezat chipul pe afișele electorale, personaje care au în jurul lor sfătuitori absolut idioți. De ce aș vota? Să fiu o statistică, un număr și o căsuță bifată pe lista cu votanți? Nu, nu vreau, am dreptul să nu-mi exercit dreptul. Vaaai, aceleași cucoane sclifosite, tu ca formator de opinie îndemni la absenteism? Nu îndemn la nimic, e doar alegerea mea.
