Politica· 5 min citire

Dan Dungaciu, despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu: ”Este imposibilă. Va deveni un alt mecanism prin care tinerii se vor rupe de stat”

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 aug. 2026, 22:26

Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR, a declarat luni seara, în cadrul emisiunii „Mia Zilei”, moderată de Ana Maria Păcuraru, că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este, în acest moment, imposibilă fără o schimbare profundă a relației dintre tineri, stat și identitatea națională. Oficialul a susținut că, înainte de orice măsură privind serviciul militar, este necesară reconstruirea încrederii tinerilor în stat, instituțiile sale și națiunea română.

”Tineri când se uită la stat nu vede națiunea română pe care să o apere”

”Este foarte greu să-l implementezi sau să-l reimplementezi, pentru că serviciul militar obligatoriu se leagă de un tip de viziune pe care o ai despre stat, despre țară, despre participarea ta ca cetățean. Serviciul militar obligatoriu presupune un tip de perspectivă, un tip de viziune. Noi ne-am educat, din păcate, foarte mult, și nu spun numai tinerii că deja nu mai sunt tineri, dar aproape din '90 încoace, 2000 spre 2000 încoace, într-o viziune, inclusiv la nivelul sistemului de învățământ, spațiu public, comunicare publică, în care individualismul trebuie să fie în prim-plan.

Inclusiv relația ta cu statul, cu națiunea, trebuie să fie una foarte, ca să zic așa, critică. Gândirea ta critică trebuie de fiecare dată livrată atunci când vine vorba de națiune, identitate, trecut, istorie. Ei, e foarte greu când tu ai învățat generații întregi de oameni că de fapt națiunea e irrelevantă, că istoria nu contează, să le spui, să vină acum că au obligația să apere ceea ce tu i-ai învățat 30 de ani la rând că este irelevantă”, a declarat Dan Dungaciu, în exclusivitate la Realitatea PLUS.

Prim-vicepreședintele AUR a subliniat că această contradicție instituțională nu poate să fie rezolvată, ”pentru că în acest moment atitudinea, în general, a publicului tânăr atunci când se uită la stat nu vede națiunea română pe care să o apere, vede niște oameni care sunt ineficienți, mulți dintre ei corupți, cu o părere foarte proastă despre politicieni”.

”Reintroducerea serviciului militar obligatoriu este imposibilă”

Mai mult, liderul suveranist a ținut să precizeze faptul că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este imposibilă.

”Noi nu ne-am educat! Și asta nu înseamnă educația de astăzi că e război. Noi ne-am educat și ne-am pregătit generațiile acelea, ca să nu iau exemplu suprem, ultima al Israelului, în care legitimitatea ta ca cetățean ține de faptul că tu ai fost dispus să servești acest stat și chiar să-ți jertfești pentru el. Pentru că lucrurile acestea sunt ceva care, sigur, sunt primejdioase și nocive. Noi zeci de ani am deconstruit istoria, noi zeci de ani ne-am învățat copiii că a fi român înseamnă obligația ta majoră e să-ți ceri scuze că existi, că partea ta de istorie este numai atunci când ai făcut așa-zise rele, că partea ta de istorie care trebuie învățată este când, mă rog, România a fost în criză sau... N-ai cum să-i faci din oamenii ăștia pe care i-ai educat așa, într-o mare măsură, să-i faci cetățeni dispuși să-și dea viața. Deci asta e marea problemă a statului român.

Suntem într-o contradicție, de fapt, de mesaje pe care le transmitem cetățenilor. De aia spun că politic vorbind, să faci acum serviciul militar obligatoriu așa cum a fost pe vermuri este, din punctul meu de vedere, imposibil”, a mai spus oficialul.

”Meseria de militar este unică”

De asemeena, reprezentantul AUR a spus că este nevoie de un nou tip de discurs public și educativ privind relația tinerilor cu România și identitatea națională, înainte de reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

”Nu de aici trebuie început. Trebuie început de la un nou tip de discurs public, chiar educativ, de relație a tânărului român cu propria țară, pentru care ar trebui să moară sau pentru care ar fi dispus să-și dea viața. Pentru că, până la urmă, meseria de militar este unică, este singura meserie că atunci când semnezi contractul tu trebuie să fii gata să mori pentru instituția care te angajează sau instituția care reprezintă ceva pentru care tu merită să mori. Așa ceva n-o să vădea nici o corporație niciodată. Ar fi absurd, nu? Dar asta înseamnă să fii militar.

Ori pentru ca să fii dispus să faci asta ai nevoie de un alt tip de angajament cu respectiva entitate. Noi am distrus această relație. Și noi plătim această ruptură pe care ne-am asumat-o ei ca stat și ăsta e unul dintre motivele majore, din punctul nostru de vedere, pentru care acest stat sau, mă rog, elita politică, așa-zicând, care a condus România trebuie să dispară. Pentru că inclusiv această relație cu statul, cu națiunea, cu istoria, trebuie resenată în România. Noi trebuie să mergem în acest moment pe modelul american și nu pe modelul deconstructivist, că singura energetică reală în lumea asta e energetica națională pe care noi am aruncat-o în aer și am făcut-o praf decenii la rând. Prin urmare, nu de acolo se începe. Se începe de undeva mai adânc”, a transmis acesta.

”Serviciul obligatoriu va deveni un alt mecanism prin care tinerii se vor rupe de stat”

Mai mult, oficialul a afirmat că trebuie reconstruite încrederea în stat și instituțiile sale, în caz contrar, serviciul militar obligatoriu se va transforma într-un mecanism de îndepărtare a tinerilor de stat.

”Trebuie resetate instituțiile țării astea, trebuie regândită încrederea și refurnizat încă o dată încrederea tinerii generații în identitatea națională și toate lucrurile acestea. Pentru că altminteri degeaba îi pui serviciu obligatoriu.Serviciul obligatoriu va deveni un alt mecanism prin care tinerii se vor rupe de stat, se vor îndepărta de stat, dacă nu știi să-l implementezi atunci când e momentul să-l implementezi”, a conchis Dan Dungaciu.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica