Actual· 4 min citire

Vicecampioana olimpică Ana-Maria Popescu, replică tăioasă pentru ministrul Sportului. Declarația care a înfuriat-o

Argint pentru Ana-Maria Popescu la Tokyo

Argint pentru Ana-Maria Popescu la Tokyo

Publicat27 iul. 2021, 16:01
Actualizat27 iul. 2021, 16:02

Ana-Maria Popescu a revenit marți în țară după ce a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a câștigat medalia de argint. Scrimera i-a transmis ministrului Tineretului și Sportului, Eduard Novak, că îi dorește să obțină el aurul pe care ”nu a fost în stare să îl ia.”

Ana-Maria Popescu și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care sunt tratate victoriile și eforturile sportivilor români, mai ales în condițiile în care acest domeniu este slab finanțat.

”Mulțumesc pentru frumoasa primire, măcar cu ocazia Jocurilor Olimpice să ne vedem. Mă bucur că după 13 ani am văzut mai puține titluri cu ”Brânză a pierdut aurul”, dar încă mai sunt. Însă mulți au înțeles mesajul că un loc la Jocurile Olimpice se câștigă. Și simplul fapt că te-ai calificat este un loc câștigat. Mi-aș dori ca asta să vorbim despre sportivii români, indiferent că sunt la fotbal și sunt din echipa a doua... să știți că toți colegii mei de acolo muncesc foarte mult. Am citit toate comentariile și declarațiile din ultimele zile și am rămas cu același gust de la Rio din 2016 de dinainte să luăm aurul. Și nu e OK, pentru că indiferent că ne întoarcem de la Jocuri cu medalii sau fără, noi muncim la fel, și noi și antrenorii noștri. Eu am avut în spatele meu patru oameni, atât am avut la Jocuri. Apropo de finanțare, domnule ministru, am avut ca parteneri de antrenament sportivi de 43 de ani care s-au retras din activitate pentru că nu mai am alții. Îmi doresc tare mult să ajungeți la Tokyo și să luați aurul ăla pe care eu nu am fost în stare să-l iau. Și credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5 milioane de lei, dar nu e problemă, mai avem timp să mi-l dați și să facem o sală nouă (n.red. - de scrimă) pentru copii", a afirmat sportiva la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă”.

Ministrul Eduard Novak a întâmpinat-o la aeroport pe scrimeră la întoarcerea în țară.

”Povestea acestei aventuri este.... am trecut prin atâtea, a fost atât de greu, dar am demonstrat că se poate și asta vreau să se înțeleagă. Nu contează culoarea medaliei. Mi-am demonstrat mie, pentru că eu am zis că vreau să ajung la Tokyo pentru mine, dintr-un egoism pur. De data asta nu am mai vrut să confirm, să am validarea nimănui. Am vrut să merg acolo să văd dacă sunt în stare să fac ceva pentru mine. Și am făcut. Și dacă eu am reușit, fiecare copil care intră într-o sală trebuie să înțeleagă că fiecare are o șansă. Iar datoria noastră este să-i susținem chiar și când sunt jos. Mai ales atunci. Anul trecut abia renunțasem la cârje, învățam să merg din nou și acum m-am întors cu o medalie chiar de argint de la Jocurile Olimpice. Dacă eu am putut, oricine poate. Iar pe lângă asta, atunci când nu aveți nimic de spus despre sportivii români măcar nu spuneți. E al naibii de greu să fii acolo să citești un titlu, care poate aduce trei click-uri, dar el poate dărâma castelul din cărți de joc al unui sportiv care a muncit atâția ani. Și nu e corect, hai să ne apreciem munca unii altora. Citeam azi undeva despre Kosovo, că are două medalii de aur, și Filipine are medalie de aur și România nu are. OK, e vina noastră. Dar e oare doar vina sportivilor și antrenorilor? Hai să ne gândim puțin la treaba asta”, a adăugat Popescu.

Citește și: ”Prima medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo - Ana-Maria Popescu, argint la scrimă”

Sportiva i-a răspuns astfel ministrului Tineretului și Sportului, care a afirmat că și dacă Federația Română de Scrimă ar fi avut un buget mai mare cu 5 milioane de lei, nu ar fi reușit să câștige aurul olimpic.
”După părerea mea, și dacă bugetul Federației de Scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câștige ieri, sau nu câștiga medalia de aur. Problema este că din spate nu vin încă tineri. Nu vreau să ducem discuția în altă parte, să ne bucurăm de această medalie și să ne concentrăm pe Paris 2024, acolo unde nu mi-aș dori să ajungem și cu scrima sau cu alte sporturi unde am ajuns cu gimnastica”, a spunea afirmat Eduard Novak la 25 iulie, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News