Actual· 2 min citire

Spitalul Județean Arad închide o secție de Covid-19, după aproape un an de zile

Foto arhivă

Foto arhivă

Scris de Iulian Budusan Publicat: 2 iun. 2021, 16:36

O secție COVID-19 din Spitalul de Urgență Arad a fost închisă, după scăderea numărului de îmbolnăviri în ultima perioadă, urmând să revină la activitatea inițială de recuperare medicală pentru pacienți. Secția de recuperare își reia astfel activitatea după mai bine de un an de zile.

„În contextul scăderii numărului de pacienți diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2 și internați pe secțiile COVID-19 ale spitalului am decis să revenim la structura inițială și să redeschidem Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, care este una dintre secțiile cu adresabilitate ridicată. Ne bucurăm că de astăzi putem oferi, din nou, servicii de recuperare pentru cetățenii care necesită acest tip de proceduri medicale”, a declarat, într-o conferință de presă, managerul spitalului Florina Ionescu.

La începutul pandemiei, când secția a devenit COVID-19, au avut loc lucrări de reabilitare și de dotare a paturilor cu prize de oxigen.

„După un an greu, marcat de pandemia COVID-19, redeschidem porțile Secției de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie. Înainte de reluarea activității, secția a fost dezinfectată și au avut loc lucrări de igienizare. De astăzi îi așteptăm cu drag pe toți arădenii care necesită servicii în vederea recuperării medicale cu privire la patologia neuromioartrokinetică, patologie care actualmente are un impact major asupra calității vieții. Baza de tratament este dotată cu aparatură performantă, inovativă, parte din ea cumpărată chiar înainte de pandemie”, a declarat dr. Laura Nicolescu, medic-șef Secție Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

Pacienții internați miercuri au participat deja la primele ședințe de tratament.

În ultima perioadă, în județul Arad au fost confirmate zilnic doar câteva cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, iar în ultimele 24 de ore, autoritățile au raportat trei infectări.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News