Revoluție 1989. Povestea neștiută a omului care a surprins decolarea elicopterului în care se aflau soții Ceaușescu pe 22 decembrie 1989. Exclusiv realitatea.net

Pe 22 decembrie 1989, un fotoreporter a imortalizat momentul crucial în care soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul de pe acoperișul fostului CC al PCR, actualmente sediul MAI, speriați de mulțimea căreia i se permisese să intre în sediu. Cine caută acum pe Google "fuga lui Ceausescu cu elicopterul" găsește foarte rapid această fotografie memorabilă, care ar trebui să își găsească locul în orice manual de istorie a României. Dare cine este autorul și care este povestea lui?

După 30 de ani, jurnalistul realitatea.net Cristian Otopeanu a stat de vorbă cu cel care la momentul Revoluției avea 26 de ani și realiza o imagine cât o istorie. Numele lui? Sorin Lupșa. În 1989, era fotograf la Agerpres, la fel ca astăzi. Iar povestea lui merită și trebuie spusă. Mai ales că, recent, a fost invitat la Londra, la expoziția foto "Apertures of a Revolution. Fotografii din decembrie 1989", acolo unde a dialogat cu însuși Prințul Charles.

Sorin Lupșa locuiește pe strada Brezoianu, aproape de Parcul Cișmigiu și de sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român. Bărbatul în vârstă de 56 de ani lăcrimează când își amintește prin ce a trecut la Revoluție: pe 22 decembrie, a văzut cum au murit doi oameni lângă el, într-un camion în care se urcase pentru a ajunge în oraș ca să surprindă Revoluția în imagini. El a scăpat, dar scena cumplită l-a marcat pe viață.

La trei decenii distanță, Sorin Lupșa acceptă să își spună povestea. Stă pe scaun în apartamentul său, iar vocea îi tremură ușor: "Mă scuzați, nu sunt obișnuit și am emoții când vorbesc despre acele momente". Lângă el, pe alt scaun, stă cuminte motanul Michi. "Are 17 ani și suferă de diabet. Eu îi fac injecția cu insulină, iar el stă liniștit. Știe că are nevoie și că îi face bine", oftează bărbatul, în timp ce mângâie motanul, privindu-l îndelung. Apoi, trage cu nesaț dintr-o țigară și dă drumul amintirilor.

- realitatea.net: Domnule Sorin Lupșa, în ce an v-ați angajat la Agerpres și cum?
- Sorin Lupșa: În 1988, când aveam 25 de ani. Îmi plăcea fotografia, fratele meu a făcut pictură și m-a influențat, iar fotografia mi-a dat cea mai mare satisfacție. Pe vremea aceea, se intra prin concurs, trebuia să ai referințe bune... Lor le-a plăcut fotografiile pe care le-am prezentat la concurs și m-au acceptat, am avut noroc.

- Cu ce imagini v-ați prezentat la concurs?
- Țin minte că am prezentat fotografii făcute pe Calea Victoriei, cu Muzeul de Istorie, cu scările muzeului... Era important să dovedești că "ai ochi", cum se spune, adică faptul că ești făcut pentru meseria aceasta.

Sorin Lupșa, destăinuiri emoționante: "Începutul revoluției mele a fost în 1986, când primul meu copil a murit din cauza sistemului"

- Am înțeles. Cum a început Revoluția pentru dumneavoastră?
- Pentru mine, începutul revoluției a fost în 1986, atunci când primul meu copil a murit din cauza sistemului. Atunci, era o lege că, dacă vrei să faci cezariană, trebuie să treci de o comisie care se aduna o dată pe lună, undeva la Spitalul Universitar. Soția mea a avut un travaliu foarte lung, o noapte întreagă, copilul s-a născut viu, însă a murit pentru că soția nu a putut să facă cezariană. Acesta a fost începutul revoluției mele. Acum am o fiică de 31 de ani și un baiat de 16 ani.

Veși și: Revoluția din 1989 - imagini în premieră din ziua de 21 decembrie 1989 cu Nicolae Ceaușescu. Poftiți în arhiva foto Agerpres! EXCLUSIV realitatea.net

Sorin Lupșa a fotografiat pe 21 decembrie 1989, la Universitate, fără să ducă aparatul la ochi: "Am făcut totul cu discreție"

- Cum v-a prins ziua de 21 decembrie 1989?
- Ziua de 21 decembrie 1989 m-a prins cu un brad într-o mână, iar în mâna cealaltă aveam un kilogram de brânză și o lamăie. Să ai un kilogram de brânză era ceva senzațional. Brânza și lămâia le luasem de la restaurantul Casa Alba din Băneasa, "la negru", cum ar veni. Când am văzut ce se întâmplă, am dus bradul, brânza și lămâia la redacția revistei "Teatrul Azi", unde lucra soția mea, iar redactor șef era Ion Cristoiu, am luat aparatul foto și m-am dus la Universitate. Acolo am fotografiat cu mare discreție.

-  De ce?
- Am încercat să nu fiu vizibil, pentru că mi-am dat seama că oamenii de acolo nu erau foarte liberi. Erau foarte mulți intruși. La un moment dat, am și fost urmărit. Am fotografiat cât am putut, fără sa pun aparatul la ochi, adică să nu mi se vadă aparatul. Pe atunci, fotografia se făcea pe film. Eu nu aveam la mine filme, am "tras" jumătate de film sau așa ceva și sunt câteva fotografii din ziua de 21 decembrie 1989.

Pe 21 decembrie, a fost urmărit când fotografia în Piața Universității și cineva a încercat să îi ia aparatul foto

-  Ați spus că ați fost urmărit. Până când ați făcut fotografii în ziua de 21 decembrie 1989?
- Până cand unul dintre cei care mă urmăreau a încercat să îmi ia aparatul. În momentul acela, am realizat că sunt în pericol. Am intrat la metrou la Universitate și l-am păcălit pe tovarășul urmăritor, urcând și coborând din metrou, până când metroul a închis ușile, eu eram înăuntru, iar "deșteptul", care țin minte că avea o căciulă rusească pe cap, a rămas pe peron. A fost ca în filme. Iar aparatul l-am ascuns în pantaloni, ceea ce aveam în el era important.

- Cum ați reușit să faceți imaginile din 21 decembrie 1989?
- Am intrat în mulțime și am început să fotografiez cât mai discret, pentru că mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Erau și scutierii, era destul de periculos. Îmi amintesc că am urcat într-o clădire vis-a-vis de Hotelul Intercontinental, pentru că mi-am dat seama că trebuie să mă ascund cumva și de acolo am mai "tras" câteva cadre cu mulțimea și cu scutierii.

- Pe la ce oră se întâmpla asta?
- Nu mai rețin exact, dar era undeva după-amiază.

Pe 21 decembrie 1989, a folosit aparatul personal, iar pe 22 decembrie 1989 pe cel al Agenției Agerpres, unde lucra

- Ce aparate foto ați folosit și ce obiective?
- Pe 21 decembrie 1989, am avut aparatul meu, un Smena 8, rusesc, foarte bun și două jumătăți de film. Din 22 decembrie, am lucrat cu Praktica MTL 5, aparatul foto al agenției. Aveam obiectiv de 35 de milimetri. Eu eram în concediu în decembrie 1989 și tot ce am făcut am facut din pasiune. De altfel, când am ajuns prima dată la Agenție, unii se uitau mai ciudat, pentru că nu era clară situatia. Eu am ajuns în seara de 23 decembrie la Agerpres, când Ceausescu încă trăia, nu fusese împușcat și colegii au avut tot felul de reacții. Cred că lumea a fost șocată, pentru că schimbarea a fost scurtă, violentă și neașteptată.

- Cum ați procedat cu filmele pe 22 decembrie 1989? Cum le-ați luat de la Agerpres, mai ales că era o situație incertă?
- Filmele erau trecute în gestiunea mea, era o gestiune foarte strictă. Am luat tot ce se putea lua. Nu am avut filme color, erau o raritate, iar eu nu lucram atunci cu filme color. Eu făceam fotografii cu fabrici, uzine, tractoare și ogoare.

- Ce ați facut cu negativele originale de la Revoluție?
- Am fost onest și toate filmele pe care le-am făcut la Revoluție le-am dat la Agenția Agerpres. Sunt onest față de Agenție, de când m-am angajat. Au fost fotografi la Revoluție care și-au vândut imaginile făcute. Presa străină era blindată la Hotelul Intercontinental, nu intra nimeni, nu ieșea nimeni, acolo erau birourile de la BBC, Reuters, AP, CNN și am avut foști colegi, foști fotografi, care au vândut filme cu 50 de dolari, ceea ce era o avere. Eu am dus filmele la Agerpres, așa mi s-a parut normal. Există acolo.

Cum  a ajuns pe 22 decembrie 1989, la puțin timp dupa fuga lui Ceaușescu, în sediul CC al PCR. Anterior, surprinsese decolarea elicopterului în cadre succesive

- Mergem acum pe ziua de 22 decembrie 1989...
- Atunci s-a schimbat situația. Am reușit să îmi iau aparatura profesională de la Agerpres, fiindcă aparatele se păstrau în Agenție, nu aveai voie să le ții acasă decât în condiții speciale. Și m-am dus din nou la Universitate și am fotografiat tot ce s-a întâmplat, până când Armata a pactizat cu revoluționarii. Apoi, am ajuns în fața fostului Comitet Central și a fost un moment destul de straniu. Oamenii nu s-au apropiat de clădire. Cred că le era frica, mai ales că Ceaușescu înca era în clădire.

- Și acolo, în fața sediului CC al PCR, ați reușit să surprindeți decolarea elicopterului în care se aflau soții Ceaușescu...
- Da, am fotografiat plecarea elicopterului de pe sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, iar fotografia a fost publicată în toată lumea. Apoi, după plecarea lui Ceaușescu, am intrat în Comitetul Central. Am ajuns foarte rapid în cabinetul lui Ceaușescu, unde lucrurile erau lăsate de izbeliște. Erau, pe birou, tot felul de obiecte frumoase, dar și scumpe, presupun. Eu mi-am văzut de treaba mea și am facut naveta între etajul 4, unde era biroul Agerpres și unde se primeau telexurile din țară și străinatate, și balconul CC-ului. Acolo erau citite aceste telexuri.

Mai țin minte că, la un moment dat, ne-au pus niște banderole tricolore, ca să fim identificați. Apoi, s-au închis usile de la Comitetul Central și nu a mai intrat nimeni în clădire. Îmi amintesc că a venit cineva și a spus că sunt gaze și să nu mai fumăm, țin minte că am ajuns la bucătăria lui Ceaușescu, aflată la nivelul 1, și, nemâncând nimic toata ziua, am mâncat și eu ceva. După aceea am aflat că "mâncarea era otrăvită".

Vezi și Exclusiv realitatea.net | Cum arată acum biroul lui Nicolae Ceaușescu, liftul folosit de fostul șef de stat și acoperișul clădirii CC al PCR de unde a fugit cu elicopterul pe decembrie 1989

-  Vreau să ne explicați acum, pe larg, care este povestea fotografiei cu elicopterul. Puțină lume știe, însa eu am aflat: ați reușit să "trageți", de fapt, patru cadre, iar în trei dintre ele apare și elicopterul în care erau Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu.
- Ca fotograf, trebuie să ai un Dumnezeu, adică să ai un feeling, să simți momentul, să fii înaintea fotografiei. Sunt doi pași. Unul, să știi să anticipezi un eveniment. Pasul doi, să știi când să declanșezi. Aceste două lucruri trebuie să fie undeva în tine. Dacă nu sunt, nu faci meseria aceasta.

- Știați la acel moment cine este în elicopter?
- Am intuit. Cei mai mulți oameni din Piața Palatului nu știau cine este în elicopter. Nici eu nu știam. Dar faptul că a plecat un elicopter de pe o clădire mi-a spus că este ceva important. Și atunci am declanșat, dar cu măsură, pentru că în acele timpuri filmele erau foarte drămuite.

Trebuia să faci un subiect pe 10 cadre. Filmul avea 36, maximum 37 de cadre, iar tu trebuia să faci 3 subiecte pe un singur film. Veneai la Agerpres și, la întuneric, tăiai filmul la 10 cadre, la mână, ca să îți rămâna restul. Se facea economie. Acum, camera digitala îți permite să "tragi" 12 cadre pe secundă, iar la un subiect poți să faci și 10.000 de cadre. Eram foarte tânăr, foarte fericit, mă gândeam că am scăpat de Ceaușescu, dar nu credeam că îl vor împușca.

Dan Iosif împărțea arme în sediul fostului CC al PCR. Sorin Lupșa a refuzat, alții au acceptat

- Care era atmosfera în sediul CC-ului? Din numeroase interviuri făcute, am aflat că s-au dat arme acolo. Ați primit și dumneavoastră o armă? 
- Îmi aduc aminte că Dan Iosif, care a murit, împărțea arme, AKM-uri. A vrut să îmi dea și mie o armă, dar i-am răspuns că am deja arma mea, era vorba despre aparatul meu de fotografiat. Omul a tot insistat, însă eu l-am refuzat. Apoi, țin minte că am fost cu fotograful Radu Szigheti pe acoperișul Comitetului Central, unde, culmea!, mai erau câinii lui Nicolae Ceaușescu...

Am fumat pe 22 decembrie 1989 vreo două pachete de Carpați fără filtru, aveam la mine vreo 25 de filme, le-am consumat pe toate. Nu aveam, însă, blitz, motiv pentru care, atunci cand s-a întunecat și Ion Caramitru a început să spună "Nu trageți în muzeu!", mi-am dat seama că ori sunt în pericol, ori sunt fraier și ar fi mai bine să o întind, pentru că neavând blitz nu prea mai aveam ce să fotografiez. Așa că m-am dus din nou la bucătăria lui Ceaușescu și, de pe un geam, am sărit pe un Trabant, știind că Trabantul este fabricat dintr-un material casant, ușor, care nu produce răni. Am sărit, pur și simplu, de la etajul 1, pentru că ușile de la CC erau blocate, nu mai intra și nu mai ieșea nimeni. În interior se făceau guvernele. Și am ajuns acasă.

A fost la un pas să fie omorât, pe 22 decembrie

- Și acolo?
- Acasă, socrul meu, Dumnezeu să-l odihnească, mă aștepta cu o sticlă de whiskey pe care o ascunsese de vreo 10 ani. Era și Ion Cristoiu acolo, iar la televizor, văzând că lucrurile nu sunt foarte luminate și mor oameni, am hotărât să îmi iau blitzul și celelalte filme din frigider, pentru că se țineau acolo ca să nu se strice, și să mă duc la Spitalul Universitar.

Am urcat într-un camion la Favorit, iar după câțiva metri au început să tragă în acel camion (n. red. face o pauză de câteva secunde și reia explicațiile cu o voce usor tremurândă). Au murit atunci doi oameni peste mine. Sincer, m-a salvat geanta foto. Am reușit să îl salvez pe celălalt ocupant al camionului, dar am rămas fără geanta foto, pe care am lăsat-o în camion. Mi-au adus-o cei de la MApN prin februarie 1990.

- Aș vrea să revenim la momentul intrării dumneavoastră în sediul CC. Povestiți-ne mai multe amănunte, pentru că ați fost unul dintre martorii acelor evenimente, nu doar pe balcon, ci și în interiorul actualului sediu al Ministerului Afacerilor Interne.
- Eram acolo, în fața sediului. S-a adunat toată lumea, a plecat elicopterul la ora 12:11, zic eu, alții zic că la 12:09, și pur simplu s-au deschis porțile Comitetului Central. Până la un moment dat, a intrat cine a dorit. Eu am intrat cu curaj și m-am dus direct în cabinetul numărul 1 (n. red. în biroul ocupat până atunci de Nicolae Ceaușescu).

Citește și: Cutremurător! Ultimul interviu acordat de Valentin Ceaușescu

Sorin Lupșa: "Singura mea zi de libertate a fost pe 22 decembrie 1989"

- Și i-ați fotografiat din balconul Comitetului Central pe Iliescu, pe Dan Iosif, pe Mircea Diaconu...
- Da. A fost o zi plină, cu toate personajele, Ion Iliescu, Petre Roman, Mircea Diaconu... Toți se împingeau acolo la microfon, era un soi de cordon de soldați în spatele lor, adică să nu ajungă oricine la microfon. Și am stat în balcon toată ziua. M-am urcat și pe acoperiș... Dar mi-am făcut doar meseria.

- Deși erați în concediu...
- Asta nu mai contează. Era culmea să stau acasă, să beau ceva și să mă uit la televizor. 22 decembrie a fost singura zi în care eu consider că poporul roman a fost liber. Până la ora la care a început să se tragă. Singura mea zi de libertate a fost pe 22 decembrie 1989, era momentul în care foarte mulți români au cântat împreună.

- Apoi?
- Apoi, totul s-a terminat. A început partea politică...

3.600 de fotografii de la Revoluție există în arhiva Agerpres, digitalizate

În total, în arhiva istorică a Agenției Agerpres sunt aproximativ 3.600 de fotografii de la Revoluția Română, toate digitalizate, potrivit informațiilor furnizate site-ului realitatea.net de către reprezentanții Agenției Naționale de Presă.

Anul trecut, jurnalistul Cristian Otopeanu a primit permisiunea de a vizita arhiva foto Agerpres. Cu acel prilej, cititorii au putut afla ce imagini de la Revoluție s-au păstrat, ce conțin ele, iar acum redăm informațiile simplificat, în forma actualizată:

- există 3.600 de fotografii de la Revoluția din 1989. Au fost scanate toate cele aproximativ 100 de negative Azopan, iar pe site-ul Agerpres au fost urcate aproape 400 de fotografii;

- dintre cele 3.600 de imagini, 105 sunt color, restul alb-negru. Fotografiile color din București au fost realizate începând cu 22 decembrie 1989, la o zi după ultimul discurs rostit de Nicolae Ceaușescu în Piața Palatului, actualmente denumită Piața Revoluției;

- ce conțin imaginile color: cadre de sus, realizate din fostul CC al PCR, actualmente sediul MAI, cadre realizate din stradă în Piața Palatului, Piața Romană, Bulevardul Magheru, Piața Universității și sediul TVR. Una dintre fotografiile color surprinde elicopterul în care se aflau soții Ceaușescu la puțin timp după decolarea de pe fostul CC al PCR;

- ce conțin imaginile alb-negru: toate evenimentele importante din București, începând cu 21 decembrie 1989, până pe 28 decembrie 1989. Prima fotografie a Revoluției bucureștene a fost făcută de sus, din fostul CC al PCR, cu puțin timp înainte ca Nicolae Ceaușescu să vorbească mulțimii. 110 imagini, realizate din patru unghiuri, surprind în detaliu spargerea mitingului și figurile soților Ceaușescu. De asemenea, există și trei fotografii care redau decolarea elicopterului în care se aflau Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu pe 22 decembrie 1989, una dintre ele fiind urcată pe site-ul agenției Agerpres și folosită în acest material.

Notă: La realizarea interviului cu fotoreporterul Sorin Lupșa, au fost folosite fotografii din arhiva Agerpres și reproduceri foto. Jurnalistul Cristian Otopeanu mulțumește conducerii Agenției Naționale de Presă Agerpres pentru sprijinul oferit în realizarea acestui material: directorului general Claudia Nicolae și directorului general adjunct, Cristina Tatu.

Sorin Lupșa, activitate profesională 

1988 – prezent Fotoreporter la Agenția Națională de Presă AGERPRES.

2005 –2011 Consilier al Președinției României (atribuții specifice de fotograf oficial al președintelui).

Expoziții personale:

2019 „Revoluția Română din decembrie 1989 – 30 de ani”, la Muzeul Municipiului București.
2009 “20 DE ANI – MEMORIA - 1 ORĂ” – expoziție in mișcare, cu fotografii de la revoluție.
2002 “K-B” (Kabul – București, două capitale ale mileniului III).
1999 “De Crăciun ne-am luat rația de libertate (21-22 Decembrie 1989 și 21-22 Decembrie 1999, cu fotografii de la revoluție.
1996-2000 “Armata Română – Partener pentru Pace”, la Muzeul Militar Național, Centrul Internațional de Presă din  Sarajevo (Bosnia-Herțegovina), Centrul Internațional de Presă din Fort Polk (Louisiana, SUA), Colegiul NATO de Apărare din Roma (Italia) și Centrul de Studii pentru Apărare din Toulouse (Franța).
1992 “Les Printemps de la Liberte”, în colaborare cu UNITER.
1991-1992 “Primii doi ani de căutări”, la Galeria de Artă Fotografică din București și Casa de Cultură a Studenților din Cluj (colaborare cu AAF din România și Ambasada Regală a Olandei la București).

Expoziții de grup:
2004 Curator al expoziției de fotografie “1989 – Revoluția Română” deschisă în 12 noiembrie la Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB) și în 15 decembrie la Muzeul Național de Istorie a României.
2000 Curator al expoziției de fotografie Fotomedia 2000, organizată de AFPR în cadrul Primului Salon Național al Presei Române.
1998-2001 Curator al Secțiunii Fotografie din cadrul primelor patru ediții ale Târgului Internațional de Arte Vizuale - ( TIAV) - București.
1999 “SCHARF”, la Institutul Goethe din București (în colaborare cu Universitatea Națională de Arte - București);
“O zi din viața Bucureștiului”, în Parcul Herăstrău (în colaborare cu Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului București - ARCUB).
1995    “HamletX7”, la Muzeul Brukenthal din Sibiu și Galeria “Apollo” din București (în colaborare cu Fundația LobbyArt și Consiliul Britanic).
1990   “Rencontres de la photographie de l’Europe de l’Est” - Musee de l’Elysee din Lausanne (Elveția); 23 dintre fotografiile expuse au intrat în colecția muzeului.
Publicații:
2004 Foto album “1989 – Revoluția Română” – Editura Fundației Rompres.
1999 Foto album “Trei zile dintr-un mileniu - Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România”- Editura Fundației Rompres.
1998 Foto album “Armata Română în misiuni de pace” - Editura Militară, București.  
1990 Foto album “Cronica însângerată a Bucureștiului în Revoluție” - Editura Tineretul Liber, București.
Decorații:
2009 Decorat cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler.