Pe 22 decembrie 1989, un fotoreporter a imortalizat momentul crucial în care soţii Ceauşescu au fugit cu elicopterul de pe acoperişul fostului CC al PCR, actualmente sediul MAI, speriaţi de mulţimea căreia i se permisese să intre în sediu. Cine caută acum pe Google "fuga lui Ceausescu cu elicopterul" găseşte foarte rapid această fotografie memorabilă, care ar trebui să îşi găsească locul în orice manual de istorie a României. Dare cine este autorul şi care este povestea lui?
După 30 de ani, jurnalistul realitatea.net Cristian Otopeanu a stat de vorbă cu cel care la momentul Revoluţiei avea 26 de ani şi realiza o imagine cât o istorie. Numele lui? Sorin Lupşa. În 1989, era fotograf la Agerpres, la fel ca astăzi. Iar povestea lui merită şi trebuie spusă. Mai ales că, recent, a fost invitat la Londra, la expoziţia foto "Apertures of a Revolution. Fotografii din decembrie 1989", acolo unde a dialogat cu însuşi Prinţul Charles.
Sorin Lupşa locuieşte pe strada Brezoianu, aproape de Parcul Cişmigiu şi de sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român. Bărbatul în vârstă de 56 de ani lăcrimează când îşi aminteşte prin ce a trecut la Revoluţie: pe 22 decembrie, a văzut cum au murit doi oameni lângă el, într-un camion în care se urcase pentru a ajunge în oraş ca să surprindă Revoluţia în imagini. El a scăpat, dar scena cumplită l-a marcat pe viaţă.
La trei decenii distanţă, Sorin Lupşa acceptă să îşi spună povestea. Stă pe scaun în apartamentul său, iar vocea îi tremură uşor: "Mă scuzaţi, nu sunt obişnuit şi am emoţii când vorbesc despre acele momente". Lângă el, pe alt scaun, stă cuminte motanul Michi. "Are 17 ani şi suferă de diabet. Eu îi fac injecţia cu insulină, iar el stă liniştit. Ştie că are nevoie şi că îi face bine", oftează bărbatul, în timp ce mângâie motanul, privindu-l îndelung. Apoi, trage cu nesaţ dintr-o ţigară şi dă drumul amintirilor.
- realitatea.net: Domnule Sorin Lupşa, în ce an v-aţi angajat la Agerpres şi cum?
- Sorin Lupşa: În 1988, când aveam 25 de ani. Îmi plăcea fotografia, fratele meu a făcut pictură şi m-a influenţat, iar fotografia mi-a dat cea mai mare satisfacţie. Pe vremea aceea, se intra prin concurs, trebuia să ai referinţe bune... Lor le-a plăcut fotografiile pe care le-am prezentat la concurs şi m-au acceptat, am avut noroc.
- Cu ce imagini v-aţi prezentat la concurs?
- Ţin minte că am prezentat fotografii făcute pe Calea Victoriei, cu Muzeul de Istorie, cu scările muzeului... Era important să dovedeşti că "ai ochi", cum se spune, adică faptul că eşti făcut pentru meseria aceasta.
Sorin Lupşa, destăinuiri emoţionante: "Începutul revoluţiei mele a fost în 1986, când primul meu copil a murit din cauza sistemului"
- Am înţeles. Cum a început Revoluţia pentru dumneavoastră?
- Pentru mine, începutul revoluţiei a fost în 1986, atunci când primul meu copil a murit din cauza sistemului. Atunci, era o lege că, dacă vrei să faci cezariană, trebuie să treci de o comisie care se aduna o dată pe lună, undeva la Spitalul Universitar. Soţia mea a avut un travaliu foarte lung, o noapte întreagă, copilul s-a născut viu, însă a murit pentru că soţia nu a putut să facă cezariană. Acesta a fost începutul revoluţiei mele. Acum am o fiică de 31 de ani şi un baiat de 16 ani.
Sorin Lupşa a fotografiat pe 21 decembrie 1989, la Universitate, fără să ducă aparatul la ochi: "Am făcut totul cu discreţie"
- Cum v-a prins ziua de 21 decembrie 1989?
- Ziua de 21 decembrie 1989 m-a prins cu un brad într-o mână, iar în mâna cealaltă aveam un kilogram de brânză şi o lamăie. Să ai un kilogram de brânză era ceva senzaţional. Brânza şi lămâia le luasem de la restaurantul Casa Alba din Băneasa, "la negru", cum ar veni. Când am văzut ce se întâmplă, am dus bradul, brânza şi lămâia la redacţia revistei "Teatrul Azi", unde lucra soţia mea, iar redactor şef era Ion Cristoiu, am luat aparatul foto şi m-am dus la Universitate. Acolo am fotografiat cu mare discreţie.
- De ce?
- Am încercat să nu fiu vizibil, pentru că mi-am dat seama că oamenii de acolo nu erau foarte liberi. Erau foarte mulţi intruşi. La un moment dat, am şi fost urmărit. Am fotografiat cât am putut, fără sa pun aparatul la ochi, adică să nu mi se vadă aparatul. Pe atunci, fotografia se făcea pe film. Eu nu aveam la mine filme, am "tras" jumătate de film sau aşa ceva şi sunt câteva fotografii din ziua de 21 decembrie 1989.
Pe 21 decembrie, a fost urmărit când fotografia în Piaţa Universităţii şi cineva a încercat să îi ia aparatul foto
- Aţi spus că aţi fost urmărit. Până când aţi făcut fotografii în ziua de 21 decembrie 1989?
- Până cand unul dintre cei care mă urmăreau a încercat să îmi ia aparatul. În momentul acela, am realizat că sunt în pericol. Am intrat la metrou la Universitate şi l-am păcălit pe tovarăşul urmăritor, urcând şi coborând din metrou, până când metroul a închis uşile, eu eram înăuntru, iar "deşteptul", care ţin minte că avea o căciulă rusească pe cap, a rămas pe peron. A fost ca în filme. Iar aparatul l-am ascuns în pantaloni, ceea ce aveam în el era important.
- Cum aţi reuşit să faceţi imaginile din 21 decembrie 1989?
- Am intrat în mulţime şi am început să fotografiez cât mai discret, pentru că mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Erau şi scutierii, era destul de periculos. Îmi amintesc că am urcat într-o clădire vis-a-vis de Hotelul Intercontinental, pentru că mi-am dat seama că trebuie să mă ascund cumva şi de acolo am mai "tras" câteva cadre cu mulţimea şi cu scutierii.
- Pe la ce oră se întâmpla asta?
- Nu mai reţin exact, dar era undeva după-amiază.
Pe 21 decembrie 1989, a folosit aparatul personal, iar pe 22 decembrie 1989 pe cel al Agenţiei Agerpres, unde lucra
- Ce aparate foto aţi folosit şi ce obiective?
- Pe 21 decembrie 1989, am avut aparatul meu, un Smena 8, rusesc, foarte bun şi două jumătăţi de film. Din 22 decembrie, am lucrat cu Praktica MTL 5, aparatul foto al agenţiei. Aveam obiectiv de 35 de milimetri. Eu eram în concediu în decembrie 1989 şi tot ce am făcut am facut din pasiune. De altfel, când am ajuns prima dată la Agenţie, unii se uitau mai ciudat, pentru că nu era clară situatia. Eu am ajuns în seara de 23 decembrie la Agerpres, când Ceausescu încă trăia, nu fusese împuşcat şi colegii au avut tot felul de reacţii. Cred că lumea a fost şocată, pentru că schimbarea a fost scurtă, violentă şi neaşteptată.
- Cum aţi procedat cu filmele pe 22 decembrie 1989? Cum le-aţi luat de la Agerpres, mai ales că era o situaţie incertă?
- Filmele erau trecute în gestiunea mea, era o gestiune foarte strictă. Am luat tot ce se putea lua. Nu am avut filme color, erau o raritate, iar eu nu lucram atunci cu filme color. Eu făceam fotografii cu fabrici, uzine, tractoare şi ogoare.
- Ce aţi facut cu negativele originale de la Revoluţie?
- Am fost onest şi toate filmele pe care le-am făcut la Revoluţie le-am dat la Agenţia Agerpres. Sunt onest faţă de Agenţie, de când m-am angajat. Au fost fotografi la Revoluţie care şi-au vândut imaginile făcute. Presa străină era blindată la Hotelul Intercontinental, nu intra nimeni, nu ieşea nimeni, acolo erau birourile de la BBC, Reuters, AP, CNN şi am avut foşti colegi, foşti fotografi, care au vândut filme cu 50 de dolari, ceea ce era o avere. Eu am dus filmele la Agerpres, aşa mi s-a parut normal. Există acolo.
Cum a ajuns pe 22 decembrie 1989, la puţin timp dupa fuga lui Ceauşescu, în sediul CC al PCR. Anterior, surprinsese decolarea elicopterului în cadre succesive
- Mergem acum pe ziua de 22 decembrie 1989...
- Atunci s-a schimbat situaţia. Am reuşit să îmi iau aparatura profesională de la Agerpres, fiindcă aparatele se păstrau în Agenţie, nu aveai voie să le ţii acasă decât în condiţii speciale. Şi m-am dus din nou la Universitate şi am fotografiat tot ce s-a întâmplat, până când Armata a pactizat cu revoluţionarii. Apoi, am ajuns în faţa fostului Comitet Central şi a fost un moment destul de straniu. Oamenii nu s-au apropiat de clădire. Cred că le era frica, mai ales că Ceauşescu înca era în clădire.
- Şi acolo, în faţa sediului CC al PCR, aţi reuşit să surprindeţi decolarea elicopterului în care se aflau soţii Ceauşescu...
- Da, am fotografiat plecarea elicopterului de pe sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, iar fotografia a fost publicată în toată lumea. Apoi, după plecarea lui Ceauşescu, am intrat în Comitetul Central. Am ajuns foarte rapid în cabinetul lui Ceauşescu, unde lucrurile erau lăsate de izbelişte. Erau, pe birou, tot felul de obiecte frumoase, dar şi scumpe, presupun. Eu mi-am văzut de treaba mea şi am facut naveta între etajul 4, unde era biroul Agerpres şi unde se primeau telexurile din ţară şi străinatate, şi balconul CC-ului. Acolo erau citite aceste telexuri.
Mai ţin minte că, la un moment dat, ne-au pus nişte banderole tricolore, ca să fim identificaţi. Apoi, s-au închis usile de la Comitetul Central şi nu a mai intrat nimeni în clădire. Îmi amintesc că a venit cineva şi a spus că sunt gaze şi să nu mai fumăm, ţin minte că am ajuns la bucătăria lui Ceauşescu, aflată la nivelul 1, şi, nemâncând nimic toata ziua, am mâncat şi eu ceva. După aceea am aflat că "mâncarea era otrăvită".
- Vreau să ne explicaţi acum, pe larg, care este povestea fotografiei cu elicopterul. Puţină lume ştie, însa eu am aflat: aţi reuşit să "trageţi", de fapt, patru cadre, iar în trei dintre ele apare şi elicopterul în care erau Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu.
- Ca fotograf, trebuie să ai un Dumnezeu, adică să ai un feeling, să simţi momentul, să fii înaintea fotografiei. Sunt doi paşi. Unul, să ştii să anticipezi un eveniment. Pasul doi, să ştii când să declanşezi. Aceste două lucruri trebuie să fie undeva în tine. Dacă nu sunt, nu faci meseria aceasta.
- Ştiaţi la acel moment cine este în elicopter?
- Am intuit. Cei mai mulţi oameni din Piaţa Palatului nu ştiau cine este în elicopter. Nici eu nu ştiam. Dar faptul că a plecat un elicopter de pe o clădire mi-a spus că este ceva important. Şi atunci am declanşat, dar cu măsură, pentru că în acele timpuri filmele erau foarte drămuite.
Trebuia să faci un subiect pe 10 cadre. Filmul avea 36, maximum 37 de cadre, iar tu trebuia să faci 3 subiecte pe un singur film. Veneai la Agerpres şi, la întuneric, tăiai filmul la 10 cadre, la mână, ca să îţi rămâna restul. Se facea economie. Acum, camera digitala îţi permite să "tragi" 12 cadre pe secundă, iar la un subiect poţi să faci şi 10.000 de cadre. Eram foarte tânăr, foarte fericit, mă gândeam că am scăpat de Ceauşescu, dar nu credeam că îl vor împuşca.
Dan Iosif împărţea arme în sediul fostului CC al PCR. Sorin Lupşa a refuzat, alţii au acceptat
- Care era atmosfera în sediul CC-ului? Din numeroase interviuri făcute, am aflat că s-au dat arme acolo. Aţi primit şi dumneavoastră o armă?
- Îmi aduc aminte că Dan Iosif, care a murit, împărţea arme, AKM-uri. A vrut să îmi dea şi mie o armă, dar i-am răspuns că am deja arma mea, era vorba despre aparatul meu de fotografiat. Omul a tot insistat, însă eu l-am refuzat. Apoi, ţin minte că am fost cu fotograful Radu Szigheti pe acoperişul Comitetului Central, unde, culmea!, mai erau câinii lui Nicolae Ceauşescu...
Am fumat pe 22 decembrie 1989 vreo două pachete de Carpaţi fără filtru, aveam la mine vreo 25 de filme, le-am consumat pe toate. Nu aveam, însă, blitz, motiv pentru care, atunci cand s-a întunecat şi Ion Caramitru a început să spună "Nu trageţi în muzeu!", mi-am dat seama că ori sunt în pericol, ori sunt fraier şi ar fi mai bine să o întind, pentru că neavând blitz nu prea mai aveam ce să fotografiez. Aşa că m-am dus din nou la bucătăria lui Ceauşescu şi, de pe un geam, am sărit pe un Trabant, ştiind că Trabantul este fabricat dintr-un material casant, uşor, care nu produce răni. Am sărit, pur şi simplu, de la etajul 1, pentru că uşile de la CC erau blocate, nu mai intra şi nu mai ieşea nimeni. În interior se făceau guvernele. Şi am ajuns acasă.
A fost la un pas să fie omorât, pe 22 decembrie
- Şi acolo?
- Acasă, socrul meu, Dumnezeu să-l odihnească, mă aştepta cu o sticlă de whiskey pe care o ascunsese de vreo 10 ani. Era şi Ion Cristoiu acolo, iar la televizor, văzând că lucrurile nu sunt foarte luminate şi mor oameni, am hotărât să îmi iau blitzul şi celelalte filme din frigider, pentru că se ţineau acolo ca să nu se strice, şi să mă duc la Spitalul Universitar.
Am urcat într-un camion la Favorit, iar după câţiva metri au început să tragă în acel camion (n. red. face o pauză de câteva secunde şi reia explicaţiile cu o voce usor tremurândă). Au murit atunci doi oameni peste mine. Sincer, m-a salvat geanta foto. Am reuşit să îl salvez pe celălalt ocupant al camionului, dar am rămas fără geanta foto, pe care am lăsat-o în camion. Mi-au adus-o cei de la MApN prin februarie 1990.
- Aş vrea să revenim la momentul intrării dumneavoastră în sediul CC. Povestiţi-ne mai multe amănunte, pentru că aţi fost unul dintre martorii acelor evenimente, nu doar pe balcon, ci şi în interiorul actualului sediu al Ministerului Afacerilor Interne.
- Eram acolo, în faţa sediului. S-a adunat toată lumea, a plecat elicopterul la ora 12:11, zic eu, alţii zic că la 12:09, şi pur simplu s-au deschis porţile Comitetului Central. Până la un moment dat, a intrat cine a dorit. Eu am intrat cu curaj şi m-am dus direct în cabinetul numărul 1 (n. red. în biroul ocupat până atunci de Nicolae Ceauşescu).
Citeşte şi: Cutremurător! Ultimul interviu acordat de Valentin Ceauşescu
Sorin Lupşa: "Singura mea zi de libertate a fost pe 22 decembrie 1989"
- Şi i-aţi fotografiat din balconul Comitetului Central pe Iliescu, pe Dan Iosif, pe Mircea Diaconu...
- Da. A fost o zi plină, cu toate personajele, Ion Iliescu, Petre Roman, Mircea Diaconu... Toţi se împingeau acolo la microfon, era un soi de cordon de soldaţi în spatele lor, adică să nu ajungă oricine la microfon. Şi am stat în balcon toată ziua. M-am urcat şi pe acoperiş... Dar mi-am făcut doar meseria.
- Deşi eraţi în concediu...
- Asta nu mai contează. Era culmea să stau acasă, să beau ceva şi să mă uit la televizor. 22 decembrie a fost singura zi în care eu consider că poporul roman a fost liber. Până la ora la care a început să se tragă. Singura mea zi de libertate a fost pe 22 decembrie 1989, era momentul în care foarte mulţi români au cântat împreună.
- Apoi?
- Apoi, totul s-a terminat. A început partea politică...
3.600 de fotografii de la Revoluţie există în arhiva Agerpres, digitalizate
În total, în arhiva istorică a Agenţiei Agerpres sunt aproximativ 3.600 de fotografii de la Revoluţia Română, toate digitalizate, potrivit informaţiilor furnizate site-ului realitatea.net de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Presă.
Anul trecut, jurnalistul Cristian Otopeanu a primit permisiunea de a vizita arhiva foto Agerpres. Cu acel prilej, cititorii au putut afla ce imagini de la Revoluţie s-au păstrat, ce conţin ele, iar acum redăm informaţiile simplificat, în forma actualizată:
- există 3.600 de fotografii de la Revoluţia din 1989. Au fost scanate toate cele aproximativ 100 de negative Azopan, iar pe site-ul Agerpres au fost urcate aproape 400 de fotografii;
- dintre cele 3.600 de imagini, 105 sunt color, restul alb-negru. Fotografiile color din Bucureşti au fost realizate începând cu 22 decembrie 1989, la o zi după ultimul discurs rostit de Nicolae Ceauşescu în Piaţa Palatului, actualmente denumită Piaţa Revoluţiei;
- ce conţin imaginile color: cadre de sus, realizate din fostul CC al PCR, actualmente sediul MAI, cadre realizate din stradă în Piaţa Palatului, Piaţa Romană, Bulevardul Magheru, Piaţa Universităţii şi sediul TVR. Una dintre fotografiile color surprinde elicopterul în care se aflau soţii Ceauşescu la puţin timp după decolarea de pe fostul CC al PCR;
- ce conţin imaginile alb-negru: toate evenimentele importante din Bucureşti, începând cu 21 decembrie 1989, până pe 28 decembrie 1989. Prima fotografie a Revoluţiei bucureştene a fost făcută de sus, din fostul CC al PCR, cu puţin timp înainte ca Nicolae Ceauşescu să vorbească mulţimii. 110 imagini, realizate din patru unghiuri, surprind în detaliu spargerea mitingului şi figurile soţilor Ceauşescu. De asemenea, există şi trei fotografii care redau decolarea elicopterului în care se aflau Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu pe 22 decembrie 1989, una dintre ele fiind urcată pe site-ul agenţiei Agerpres şi folosită în acest material.
Notă: La realizarea interviului cu fotoreporterul Sorin Lupşa, au fost folosite fotografii din arhiva Agerpres şi reproduceri foto. Jurnalistul Cristian Otopeanu mulţumeşte conducerii Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres pentru sprijinul oferit în realizarea acestui material: directorului general Claudia Nicolae şi directorului general adjunct, Cristina Tatu.
Sorin Lupşa, activitate profesională
1988 – prezent Fotoreporter la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.
2005 –2011 Consilier al Preşedinţiei României (atribuţii specifice de fotograf oficial al preşedintelui).
Expoziţii personale:
2019 „Revoluţia Română din decembrie 1989 – 30 de ani”, la Muzeul Municipiului Bucureşti.
2009 “20 DE ANI – MEMORIA - 1 ORĂ” – expoziţie in mişcare, cu fotografii de la revoluţie.
2002 “K-B” (Kabul – Bucureşti, două capitale ale mileniului III).
1999 “De Crăciun ne-am luat raţia de libertate (21-22 Decembrie 1989 şi 21-22 Decembrie 1999, cu fotografii de la revoluţie.
1996-2000 “Armata Română – Partener pentru Pace”, la Muzeul Militar Naţional, Centrul Internaţional de Presă din Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), Centrul Internaţional de Presă din Fort Polk (Louisiana, SUA), Colegiul NATO de Apărare din Roma (Italia) şi Centrul de Studii pentru Apărare din Toulouse (Franţa).
1992 “Les Printemps de la Liberte”, în colaborare cu UNITER.
1991-1992 “Primii doi ani de căutări”, la Galeria de Artă Fotografică din Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj (colaborare cu AAF din România şi Ambasada Regală a Olandei la Bucureşti).
Expoziţii de grup:
2004 Curator al expoziţiei de fotografie “1989 – Revoluţia Română” deschisă în 12 noiembrie la Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB) şi în 15 decembrie la Muzeul Naţional de Istorie a României.
2000 Curator al expoziţiei de fotografie Fotomedia 2000, organizată de AFPR în cadrul Primului Salon Naţional al Presei Române.
1998-2001 Curator al Secţiunii Fotografie din cadrul primelor patru ediţii ale Târgului Internaţional de Arte Vizuale - ( TIAV) - Bucureşti.
1999 “SCHARF”, la Institutul Goethe din Bucureşti (în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte - Bucureşti);
“O zi din viaţa Bucureştiului”, în Parcul Herăstrău (în colaborare cu Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti - ARCUB).
1995 “HamletX7”, la Muzeul Brukenthal din Sibiu şi Galeria “Apollo” din Bucureşti (în colaborare cu Fundaţia LobbyArt şi Consiliul Britanic).
1990 “Rencontres de la photographie de l’Europe de l’Est” - Musee de l’Elysee din Lausanne (Elveţia); 23 dintre fotografiile expuse au intrat în colecţia muzeului.
Publicaţii:
2004 Foto album “1989 – Revoluţia Română” – Editura Fundaţiei Rompres.
1999 Foto album “Trei zile dintr-un mileniu - Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România”- Editura Fundaţiei Rompres.
1998 Foto album “Armata Română în misiuni de pace” - Editura Militară, Bucureşti.
1990 Foto album “Cronica însângerată a Bucureştiului în Revoluţie” - Editura Tineretul Liber, Bucureşti.
Decoraţii:
2009 Decorat cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de Cavaler.
