Coronavirus - România: 54009 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Prahova - prima alianță a PNL, USR și PLUS pentru alegerile locale. Ce prevede protocolul

Thursday, 30 July 2020, 15:53 Sursă: realitatea.net, hotnews

Autor: Irina Chirtoc

Alianţa se va numi ”Alianţa PNL-USR-PLUS Prahova” şi presupune o serie de criterii de integritate pentru nominalizarea candidaţilor la Consiliul Judeţean Prahova. Două dintre acestea sunt ”fără penali în funcţii publice”și regula ca cei care candidează să nu fi fost membri ai PSD.

Potrivit protocolului semnat, preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, va fi susţinut de cele trei formaţiuni pentru şefia CJ Prahova. Funcţia de vicepreşedinte al instituţiei îi va reveni USR, iar pentru primele 16 poziţii vor fi candidați comuni. Cele trei formaţiuni se vor susţine reciproc pentru primăriile oraşelor Câmpina, Mizil şi Blejoi. Candidații pentru Primărie vor fi propuși de USR-PLUS, iar viceprimarul va fi propunerea liberalilor.

Semnatarii protocolului au subliniat că alianța a fost decisă în urma unui ”compromis politic”, dar are ca obiectiv esențial eliberarea județului de sub ”cizma PSD-istă”.

”Astăzi este începutul sfârşitului pentru PSD în Prahova şi pentru clanurile Cosma şi Ghiţă în Prahova. Astăzi, USR, PNL şi PLUS au semnat un protocol politic care consfinţeşte o alianţă electorală pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean şi alegerea Consiliului Judeţean. Nu ne-a fost uşor nici nouă, celor de la USR, nici celor de la PNL sau partenerilor de la PLUS. A fost un compromis politic şi o decizie greu de luat” , a spus președintele USR Prahova,  Mihai Poliţeanu, preşedinte USR Prahova, citat de hotnews.

Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a subliniat că alianța a fost posibilă pentru că reprezentanții celor trei partide ”iubesc foarte mult județul Prahova”.
”Ar trebui sau s-ar aştepta mulţi să spun acum o frază de genul: am lăsat la o parte orgoliile şi lucrurile care ne despart şi aşa mai departe, dar nu este aşa. Nu aşa am simţit eu negocierile. Ne-am întâlnit la negocieri nişte oameni care iubesc foarte mult acest judeţ care a fost sufocat, în ultimii 20 de ani, de o încrengătură PSD-istă, un judeţ care a stagnat sub o cizmă PSD-istă”, a precizat liberalul.

Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie.

Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL