Actual· 1 min citire

Peste 1.000 de refugiați ucraineni au ajuns cu trenul în Iași

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 mar. 2022, 19:50

Peste 1.100 de refugiați din Ucraina au ajuns joi în Gara Cristești Jijia, majoritatea acestora fiind cetățeni azeri aflați în tranzit spre Azerbaidjan.

Prefectul Bogdan Cojocaru a declarat că din cei 1.106 pasageri din trenul care a tranzitat Republica Moldova 1.000 sunt cetățeni azeri care și-au continuat drumul cu trenul spre București.

Pe drumul spre București vor beneficia de asistență medicală oferită de Serviciul de Ambulanță Iași și ISUJ Iași. Totodată, fiecare pasager va primi alimente, apă și fructe.

„Ieri am fost anunțați că va ajunge la Iași un tren cu peste 1.000 de persoane din Ucraina. Am discutat cu reprezentanții tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea unei astfel de situații. Am ținut legătura și cu reprezentanții societății civile, dar și cu cei ai universităților ieșene.

Prin intermediul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis și amplasarea taberei mobile a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași în zona Stadionului Tineretului. Le mulțumesc tuturor pentru implicarea de care au dat dovadă. Suntem în dispozitiv. Ne așteptăm la creșterea numărului de refugiați din Ucraina”, a declarat Bogdan Cojocaru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News