Era un om foarte fericit. Fața lui totdeauna avea pe ea o strălucire senină iar el mulțumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să fie așa. Într-o zi, un prieten, necăjit și chinuit de toate urgiile urii, răzbunării, invidiei... îl întrebă cu ciudă: - "Cum de izbutești tu să fii așa?" Acela răspunse, glumind: - "Am cu mine un magnet minunat…” - "Glumești, când eu nu-mi văd capul de necazuri!” - "Nu glumesc deloc. Ascultă puțin. Pe când medicina nu ajunsese la perfecționarea de azi, se scoteau, pe vremea războaielor, gloanțele și schijele din trupurile soldaților răniți cu un magnet puternic. El le trăgea la sine și scăpa pe soldat.” - "Ei, și ce are a face asta cu ceea ce vorbim noi? - "Are foarte mult. Eu am, din voia lui Dumnezeu, un magnet foarte puternic, fără moarte, ca să scot din sufletele celor ce mă urăsc și mă vrăjmășesc, plumbii răutății și ai urii și așa, să-i fac să mă iubească.” - „Ce magnet, omule?”
- „Cel mai bun, pe care ai puterea să-l ai și tu; îl găsești gratis în învățătura creștinească.” - „Care-i?” - „Magnetul iubirii lui Hristos, singurul cu care putem scoate răutatea din sufletele semenilor noștri."
