Actual· 2 min citire

Mugur Isărescu, primele declarații după ce a fost acuzat de colaborare cu Securitatea

Isarescu

Isarescu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 iun. 2020, 13:06

Guvernatorul Băncii Naționale a făcut, joi, prima declarație de presă după ce Consiliul National Pentru Studierea Arhivelor Securitatii a cerut magistraților să decidă dacă a fost colaborator al Securității. Mugur Isărescu n-a făcut nici referire la acest subiect în discursul său, care a vizat situația economică a Românei în contextul crizei COVID și acțiunile întreprinse de Banca Națională.

,,În ultimele 4 săptămâni, Banca Națională a României a continuat să pună în practică măsurile prevăzute în Hotărârea Consiliului de Administrație din 20.03.2020 și reconfirmate ca direcție de acțiune în ședința de Consiliu din 29.05.2020.

Asigurarea lichidității necesare finanțării economiei reale și a cheltuielilor publice a rămas preocuparea majoră. (…) Opțiunea BNR pentru operațiuni pe bază bilaterală este legată de preocuparea de a asigura lichiditatea în strictă legătură cu necesarul de finanțare și de a coborî în mod sustenabil ratele de dobândă, în condițiile prevenirii volatilității excesive a cursului de schimb al leului și a deprecierii ne-necesare a monedei naționale.”

Guvernatorul a lansat și critici indirecte către factorul de decizie politic.

,,Ratele de dobândă încă mai ridicate în România, comparativ cu Cehia, Polonia și Ungaria, sunt consecința și nu cauza situației economico-financiare a României: deficite gemene, cel mai mare deficit fiscal din UE la debutul crizei economice generate de pandemie și necesarul mare de finanțare pentru acoperirea deficitului fiscal și refinanțarea datoriei publice. Aceste realități dominante exercită o presiune permanent ascendentă asupra dobânzilor la care se împrumută țara. Notele agențiilor de rating, evaluările publice ale Comisiei Europene și ale Băncii Centrale Europene contribuie, de asemenea, la această diferențiere și ele nu pot fi desconsiderate.
Pentru perioada următoare rămânem în limitele acestor orientări de politică monetară. Riscurile principale la adresa economiei și a finanțelor țării pe care le întrevedem țin, evident, de evoluțiile în planul sănătății publice. Pentru aceasta, vom continua să monitorizăm și să actualizăm evaluările noastre și vom canaliza măsurile în direcția furnizării de lichiditate necesară concomitent cu menținerea stabilității financiare, precum și cu continuarea unei tendințe sustenabile de scădere treptată a ratelor de dobândă; măsurile vor fi atent calibrate astfel încât să nu descurajeze economisirea internă, care reprezintă principala sursă de finanțare a economiei reale și a sectorului bugetar. Riscurile în plan monetar-financiar ar fi mărite dacă nu am ține cont de aceste situații în continuă mișcare. Tot în sens preventiv, am agreat cu Banca Centrală Europeană o linie repo pentru a se furniza BNR lichiditate în euro. Această măsură are drept scop acoperirea eventualelor nevoi urgente de lichiditate în euro, ca urmare a unor posibile disfuncționalități la nivelul piețelor, manifestate în cazul în care impactul generat de pandemia de Covid-19 la nivel regional și internațional s-ar amplifica semnificativ.” Se mai arată în discursul lui Mugur Isărescu, publcat pe site-ul BNR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News