Actual· 3 min citire

Mașina personală, folosită cel mult 6.500 km/an - Strategia asumată, oficial, prin act normativ aprobat de Guvern

Mașina personală, folosită cel mult 6.500 km/an - Strategia asumată, oficial, prin act normativ aprobat de Guvern

Mașina personală, folosită cel mult 6.500 km/an - Strategia asumată, oficial, prin act normativ aprobat de Guvern

Publicat11 dec. 2023, 18:26
Actualizat11 dec. 2023, 18:27

Guvernul României a adoptat recent o strategie ambițioasă care vizează reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră. Actul normativ intitulat "România Neutră - 2050" stabilește măsuri radicale pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică până în jumătatea secolului.

„România Neutră - 2050” este strategia asumată, oficial, prin act normativ aprobat de către Guvernul României în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Iar domeniul transporturilor va fi cel mai afectat. Oamenii care folosesc mașina personală sunt, practic, puși la zid în documentele Executivului, fiind făcuți responsabili de faptul că poluează orașele mai mult decât în anul 1990.

Guvernanții au declarat război mașinilor personale, de transport persoane sau de transport marfă care utilizează drept combustibil benzina, motorina, GPL sau chiar vehiculelor hibrid, pe care și-au propus să le scoată complet din circulație până în 2050. Ambiția este ca, la termenul final, reducerea de emisii CO2 din transporturi să fie de 82%, față de anul 1990. Pe lângă eliminarea mașinilor pe combustibili fosili, se mai propun „rații” anuale de deplasare. O mașină ar putea să parcurgă 6.500 de kilometri pe an, un autovehicul destinat transportului de persoane doar 64.500 de kilometri pe an, iar un autovehicul destinat transportului de mărfuri doar 8,900 de kilometri pe an. Aceste idei reprezintă decizii deja aprobate de Executiv, printr-o hotărâre de guvern publicată în Monitorul Oficial și care se află în vigoare din data de 7 decembrie 2023.

Cabinetul Ciolacu a aprobat, prin Hotărârea de Guvern nr. 1215 din 29 noiembrie 2023, Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, propunându-și ca, din acest punct de vedere, România să devină „Neutră”, până în anul 2050. Această strategie și hotărârea de aprobare a ei a intrat în vigoare odată cu publicarea celor două acte administrative în Monitorul Oficial al României, în data de 7 decembrie 2023, potrivit presei.

Comisarul european Adina Vălean: Mașina este expresia libertății individuale

În acest context, la sfârșitul săptămânii trecute, comisarul european pe Transporturi, Adina Vălean, a precizat, într-un interviu, că „povestea cu mașinile electrice este foarte complicată. În momentul de față, ponderea lor în piața europeană  este de 1%, per ansamblu. În state cum este țara noastră, mult mai mică. (…) Europa a hotărât că avem nevoie să reducem emisiile în parcurile de mașini europene, cu anul 2035 ca termen, ca de atunci încolo să se pună pe piață numai mașini electrice”.

„Transporturile sunt vitale pentru Uniunea Europeană, în care asigurăm mobilitate pentru 440 de milioane de locuitori. În medie, 13,2% din bugetul fiecărei gospodării este alocat pentru bunuri și servicii de transport. Aproximativ 5% din PIB-ul Uniunii Europene provine din această industrie. Transportul este esențial pentru mai bine de un milion de întreprinderi și mai mult de 10 milioane de oameni își câștigă existența în această industrie. Sectorul transporturilor terestre sau rutiere, mai precis, reprezintă cea mai mare parte din contribuția de 6,5% la PIB-ul României, provenit din sectorul serviciilor de transport. (…) Sectorul auto este, la rândul lui, unul dintre principalele motoare ale economiei naționale. 14% din bunurile exportate anul trecut au fost vehicule, iar aproximativ 10% din totalul serviciilor exportate au fost servicii de transport”, a adăugat comisarul european.

Adina Vălean subliniază că „Pentru fiecare dintre noi, mașina reprezintă un bun ce depășește granițele clasice ale produselor pe care le utilizăm zilnic. Mașina este expresia libertății de mișcare individuală. De aceea, cred că tranziția către noile vehicule electrice trebuie să fie conjugată cu dezvoltarea unui ecosistem industrial care să asigure accesul tuturor la produse competitive și mai ieftine decât cele care există acum”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News