Actual· 1 min citire

DOLIU în literatura mondială! Scriitorul Eric Carle s-a stins din viață la 91 de ani

Doliu literatura

Doliu literatura

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 mai 2021, 10:08

Eric Carle, autorul bestseller-ului internațional pentru copii "The Very Hungry Caterpillar" ("Omida mâncăcioasă"), a murit la vârsta de 91 de ani. Scriitorul a decedat duminică, a anunțat familia sa pe site-ul său miercuri.

Fiul lui Carle, Rolf, a declarat pentru The New York Times că tatăl său a murit de insuficiență renală.

Conform Agerpres, scriitorul s-a născut în 1929 la Siracuza, în statul american New York, ca fiu al unor imigranți germani care l-au dus înapoi în Germania în 1935. La începutul anilor '50, Carle s-a întors în SUA, iar amintirile sale dureroase despre copilăria sa din Germania nazistă au devenit impulsul pentru opera sa de autor pentru copii.

Carle a publicat peste 100 de cărți traduse în circa 70 limbi. A devenit faimos la nivel mondial la sfârșitul anilor '60 pentru "The Very Hungry Caterpillar", povestea unei omide cu un apetit care nu încetează să crească. Cartea, publicată în 1969, a fost tradusă în 66 de limbi și s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News