Viața lui Dan Adamescu, miliardarul misterios care deținea Intercontinentalul și magazinul Unirea

Tuesday, 24 January 2017, 08:03 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani. Acesta era internat în spital, iar din decembrie anul trecut s-a aflat în comă indusă, ca urmare a unei septicemii. Dan Adamescu, a cărui familie deține cotidianul România liberă, suferea de mai multe boli, care s-au agravat din cauza condițiilor insalubre din penitenciarul unde își ispășea o pedeapsă de patru ani și patru luni de închisoare.

Mesajul lui Alexander Adamescu după moartea tatălui său

Dan Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, Dan Adamescu era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.

Avocatul lui Dan Adamescu susţinea, la sfârşitul anului trecut. că omul de afaceri se afla la Terapie Intensivă, într-un spital privat, sora sa primind acceptul să stea într-o încăpere alăturată, pentru a-l putea supraveghea.

Dan Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale. El făcuse şi o cerere de liberare condiţionată, care îii fusese însă respinsă, putând să mai facă una în luna februarie a acestui an.

A murit unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România

Prezentat doar ca mogul de presă, as al asigurărilor şi campion al comerţului, Dan Adamescu are o biografie reală mai puţin cunoscută, începuturile fiind învăluite în ceaţă.

Informaţiile despre ocupaţia avută de Dan Adamescu înainte de Revoluţie sunt ţinute într-o zonă a discreţiei, miliardarul nefăcând referiri despre această perioadă din viaţa sa. Foşti colegi de liceu ai lui Adamescu au spus că a lucrat ca responsabil la Consignaţia - Alimentare, magazin prin care se distribuiau produse de lux, greu de procurat pe vremea lui Ceauşescu - ţigări din import, măsline, cafea, whiskey, potrivit jurnalul.ro.

La începutul anilor '80, tânărul Dan Adamescu rămâne în Germania Federală, unde plecase pentru tratament medical. Avea un dosar medical "beton" pentru plantarea pe termen lung în RFG unde, după însănătoşire, a început o afacere cu produse electrocasnice. Cu fiul proaspăt rezident în Occident, tatăl lui Adamescu, care era procuror militar, îşi pierde funcţia, fiind trecut în rezervă.

După căderea Zidului Berlinului, Dan Adamescu face câteva investiţii extrem de profitabile, deschizând în România magazine în care vindea aparatură electronică second-hand sau recondiţionată adusă din Germania. Aşa a apărut firma Megavision, cu magazin etalon pe Calea Victoriei.

Banii câştigaţi au fost reinvestiţi în cumpărarea unui fost hotel a cărui consolidare a declanşat un prim scandal public în care a fost implicat Adamescu, deoarece proprietarul a supraetajat clădirea fără să fi obţinut avizele necesare acestei operaţiuni. În acest loc, denumit Modern Business Center, a funcţionat la etajele superioare chiar şi Bursa Română de Valori.

Potrivit unor surse apropiate lui Dan Adamescu, succesul acestui din Germania a fost asigurat de achiziţii de terenuri şi clădiri, cumpărate la preţuri mici în fosta Republică Democrată Germană, revândute la momentul oportun.

Omul de afaceri Dan Adamescu, în stare gravă la spital

Privatizarea Astra Asigurări, marea afacere desfăşurată în România, după "Operaţiunea Televizorul", s-a petrecut cu multe vorbe şi gâlceve. Societatea Nova, condusă de Adamescu, a câştigat licitaţia de privatizare deşi s-a clasat doar pe locul patru, în urma unei companii italiene, a ofertei lui Dinu Patriciu şi a companiei Omniasig. Italienii au fost descalificaţi, Patriciu s-a retras iar Omniasig a făcut stânga-împrejur după contestaţie. În acest fel, pe piaţa asigurărilor a apărut un nou jucător, protejat de o mână invizibilă, infuzia de foşti ofiţeri ai Securităţii devenit o specialitate a domeniului.

Dan Adamescu a ajuns apoi proprietarul magazinului Unirea, a dezvoltat afaceri în construcţii, în domeniul imobiliar şi turism. A preluat de la familia Păunescu hotelul Rex din Mamaia, care după tranzacţie a fost scos din circuitul turistic în urma unui misterios incendiu, bine despăgubit de asigurator.

Dan Adamescu a investit şi în mass media, cumpărând România liberă. A cumpărat şi clubul de fotbal Oţelui Galaţi, tocmai când în conturile acestuia urma să intre o primă consistentă de la UEFA, pentru participarea în Champions League.

Averea lui Adamescu

Dan Adamescu a fost cotat ca fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România. În 2015, averea sa era estimată la nu mai puţin de un miliard de euro. Înainte de a fi condamnat, procurorii DNA au instituit un sechestru record de 900 de milioane de lei pe averea sa. Anchetatorii au vrut să recupereze prejudiciul din dosarul Astra Asigurări. El a deținut compania Astra Asigurari, controlând în același timp Unirea Shopping Center și Intercontinental.

În 2010, afaceristul a cumpărat acțiunile grupului Waz și a devenit astfel singurul acționar al firmei Medien Holding, preluând cotidianul ”România liberă” și revista Academia Cațavencu.

De asemenea, în 2011, Adamescu a cumpărat 32,9 % din acțiunile Intercontinental pentru suma de 8,3 milioane de euro. A avut acțiuni  la Modern Business Center, Mega Construct și Baumeister, scrie evz.ro.

Dosarul în care a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare

Pe 27 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență. Atunci, instanța supremă a respins apelul declarat de Adamescu și a menținut sentința dată de Curtea de Apel București în februarie 2015.

În același dosar, omul de afaceri Iosif Armaș, fost deputat PSD, a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare. Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit pedeapsa cea mai grea din dosar, respectiv 12 ani și 2 luni închisoare, cu mult mai puțin decât cei 22 de ani închisoare dați de Curtea de Apel București.

Condamnați au fost și alți trei foști judecători de la Tribunalul București: Ion Stanciu — 3 ani și 4 luni închisoare cu executare; Elena Rovența — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare; Ciprian Sorin Viziru — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare.

Trimis în judecată în 2014

DNA i-au trimis în judecată pe oamenii de afaceri Dan Adamescu și Iosif Armaș în 2014, aceștia fiind acuzați că au dat mită unor judecători de la Tribunalul București pentru a obține soluții favorabile în instanță pentru firme ale lor aflate în insolvență.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători au pretins și primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, desemnării preferențiale a unor administratori judiciari, atribuirii preferențiale a unor dosare de insolvență, pentru a-și exercita influența pe lângă alți magistrați de la diverse instanțe din București sau din țară, utilizând informații deținute prin prisma atribuțiilor de judecător.

În rechizitoriul DNA se arată că judecătorul Moldovan ar fi primit bani și bunuri în valoare de 29.935 lei, iar Ion Stanciu a primit, în cursul lunilor iunie 2013 și decembrie 2013, suma de 15.000 euro de la Dan Adamescu și de la o altă persoană, prin intermediul și cu ajutorul Monicăi Borza, pentru a pronunța o hotărâre favorabilă într-un dosar, respectiv de a accepta deschiderea procedurii insolvenței SC Baumeister SA, coordonată de Adamescu, și în schimbul numirii unei anumite societăți de insolvență drept administrator judiciar.

Fiul a fost arestat la Londra și eliberat pe cauțiune

În același dosar este anchetat și fiul său, Alexander Adamescu, care trăiește la Londra. De altfel, el a fost arestat pe 14 iunie 2016, însă a fost eliberat pe cauțiune. În luna martie, procurorii DNA au cerut arestarea în lipsă a lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, acesta fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită.
 
În ordonanţa procurorilor se arată că "în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan".
Procurorii au anunţat că au fost făcute numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa acestuia în faţa organelor judiciare, "însă a urmărit tergiversarea cercetărilor faţă de el şi în final sustragerea de la urmărirea penală". După cererea DNA, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Alexander Adamescu.

Scandalul BlacK Cube

Într-un articol publicat  pe HotNews la începutul lunii octombrie a anului trecut, jurnalistul Dan Tapalagă scria că patronul cotidianului România liberă, Dan Adamescu, apare pe lista clienţilor Black Cube, firma  israeliană angajată s-o spioneze pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Black Cube ar fi  încheiat două contracte cu Adamescu și cu fostul ofițerul SRI, Daniel Dragomir. Primul dintre ele ar fi fost încheiat în martie 2015, iar cel de-al doilea în februarie 2016. Afaceristul Dan Adamescu a dezmințit, atunci, acuzațiile aduse.

Din contractele publicate de Hotnews  reiese că Dan Adamescu ar fi avut următoarele obiective:

"Obiectivul proiectului este de a convinge Agenţia Anticorupţie din România (de aici încolo numită "DNA") să-şi retragă acuzaţiile la adresa clientului, întorcând astfel verdictul de vinovat, în ideea că a fost pronunţat ţinând cont de proceduri penale motivate politic, cu încălcarea drepturilor omului în cazul clientului, dar şi neîntemeiate", se arată în documentele obţinute de HotNews.ro.

Potrivit planului Black Cube, acţiunile de spionaj propuse vizau mai multe nume-cheie care dirijează investigaţiile împotriva lui Dan Adamescu.

"Această lucrare va include identificarea următorilor factori:

a) Înţelegerea investigaţiei, incluzând (dar fără a se limita la):

1) Identificarea indivizilor şi entităţilor din spatele campaniei şi a investigaţiei împotriva clientului

2)Identificarea motivelor şi intereselor indivizilor şi entităţilor care acţionează împotriva clientului

3) Dezvăluirea întregului set de alegaţii împotriva clientului

b) Combaterea investigaţiei, incluzând (dar fără a se limita la):

1) Identificarea indivizilor-cheie care dirijează investigaţia

2) Obţinerea de pârghii asupra respectivilor indivizi, cu scopul exercitării de presiuni pentru încetarea investigaţiei

9. Ulterior, Black Cube va întocmi un raport spre a fi prezentat contactelor din interiorul DNA şi al altor agenţii relevante din România şi de a încerca negocierea înlăturării acuzaţiilor împotriva clientului.

10. În completare, Black Cube va întocmi profilele tuturor jucătorilor-cheie cu scopul de a identifica orice altă informaţie sensibilă ce ar putea fi folosită, coroborat cu punctele menţionate mai sus, cu scopul de a negocia cu anchetatorii şi de a-i convinge să pună capăt acţiunilor împotriva clientului”, scria HotNews.

În urma dezvăluirilor făcute iniţial de HotNews, firma de PR, care îl reprezintă pe Dan Adamescu, patronul ziarului "România Liberă", a emis un comunicat de presă.

Potrivit informaţiilor obţinute de HotNews.ro, ”planul s-a şi concretizat prin cel puţin un raport transmis clientului Dan Adamescu, omul de afaceri urmând să plătească 85 de mii de lire pe lună reprezentând bazele de date, licenţele software, costuri de călătorie, computere şi accesorii speciale, cheltuieli de buzunar. Dacă investigaţiile împotriva lui Adamescu s-ar fi oprit, Black Cube ar fi încasat un onorariu în valoare de 600 de mii de lire”.


Citeste totul despre:


Adaugă părerea ta
Alte articole din: ECONOMIE