Florin Hozoc, directorul principalului distribuitor de imunoglobulină din România, a declarat, pentru REALITATEA PLUS, că această criză a fost generată de lipsa stocurilor de la ceilalți distribuitori din țară. Situație generată de scăderea drastică a colectării de plasmă umană, princialul ingredient al imunoglobulinei. Aproape 70% din plasma umană de pe piață este colectată din SUA, iar criza sanitară generată de pandemie a făcut că americanii să nu mai doneze așa mult.
„În ultimele 2 luni erau 2-3 spitale care ne solicitau imunoglobulină pentru că cei cu care aveau contract nu le mai livrează. Am avut 11 astfel de cazuri numai săptămâna trecut, toate erau urgențe. Spitale sunt peste tot în țară, iar pentru noi este dificil să livrăm flacoanele de imunoglobină, mai ales că aceasta necesită un transport special. De un an de zile producătorii spun că a scăzut cu aproape 30% colectarea de plasmă, ceea ce adâncește criza de imunoglobulină. Aceasta se produce într-o cantitate mult mai mică decât cererea. Drept urmare, producătorii își orientează oferta către statele care dau un preț mai bun. România are politica prețului cel mai mic, de multe ori la noi prețul era mai mic decât cel de producție.
În caz de criză, trebuie să ajungi la spital cât mai reprede. Spitalele trebuie să aibă contracte cu distribuitori care trebuie să livreze imunoglobina. Dacă un singur distribuitor trebuie să facă față la toată țara, atunci avem o problemă. Noi ajungem în cel mult 8 ore la o comandă. Pe fondul scăderii colectării de plasmă a scăzut și producția. Se colectează în proporție de 70% din SUA, iar pe fondul pandemiei a scăzut mult nivelul.
Alexis Cochino, medic specialist în alergologie și imunologie, a declarat, pentru REALITATEA PLUS, că, cel puțin în momentul de față, în spitalul în care își desfășoară activitatea nu este criză, dar s-ar putea ajunge la un blocaj dacă nu se mai importă.
„Avem pacienți cu deficiență primară, care se bazează pe programul național, iar acolo încă nu sunt probleme. A doua categorie sunt cei cu boli autoimune și în special cei afectați de Covid -19, pentru ei este o problemă. Deocamdată, pentru cei cu deficieță primară și imunodeficiență, avem stocuri, dar întreruperea furnizării de imunoglobulină va avea consecințe negative asupra celor cu boli autoimune. Există și alte soluții, în caz de criză, dar nu la fel de eficiente”, a declarat specialistul.