"Crește riscul unui conflict nuclear". SUA își încordează mușchii în fața Rusiei

SUA își încordează mușchii în fața Rusiei
SUA își încordează mușchii în fața Rusiei

Statele Unite doresc să se doteze cu arme nucleare cu putere scăzută ca răspuns în principal la reînarmarea Rusiei, potrivit noii "poziţii nucleare", publicată vineri de Pentagon, scrie AFP.



Noile arme, care stârnesc temerile experţilor în ce priveşte relansarea proliferării şi riscul mai ridicat de conflict nuclear, reprezintă un "răspuns la expansiunea capacităţilor nucleare ale Rusiei", a declarat presei Greg Weaver, responsabil cu capacităţile strategice în statul-major american.

Apreciind că situaţia mondială este în prezent mai complexă decât în 2010, data publicării ultimei sale examinări a dispozitivului nuclear, Pentagonul citează în acest document, a cărui versiune preliminară s-a scurs luna trecută în presă, ameninţările din partea Chinei, Coreii de Nord şi Iranului.

Ce nelinişteşte însă Washingtonul este mai ales "revenirea hotărâtă a Moscovei la concurenţa între marile puteri", după cum a subliniat secretarul american al Apărării, Jim Mattis, în prefaţa la acest document de 75 de pagini.

Potrivit Washingtonului, Rusia este pe punctul de a-şi moderniza un arsenal de 2.000 de arme nucleare tactice, ameninţând ţările europene la graniţe sale şi ignorând obligaţiile sale ce decurg din tratatul de dezarmare New START care nu contabilizează decât armele strategice servind ca bază la doctrina descurajării.

Pentagonul a constatat o "disparitate" între capacităţile ruse şi cele ale SUA şi NATO, a explicat Greg Weaver.

"Am ajuns la concluzia că strategia şi capacităţile noastre actuale sunt clar percepute de ruşi ca posibil insuficiente pentru a-i descuraja să facă două lucruri: să lanseze lovituri nucleare limitate pentru a face presiune asupra NATO în cursul unui conflict convenţional pe cale de a se înrăutăţi şi să utilizeze mai pe larg armele nucleare pentru a învinge în faţa armelor convenţionale ale NATO dacă ameninţările sale eşuează", a precizat el.

Moscova se teme că va fi dominată rapid în cazul unui conflict cu occidentalii. Pentru a compensa, ruşii au adoptat o doctrină "escaladare-dezescaladare" care constă în face uz primul de arma nucleară, scrie Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?