România, ocolită iar de constructorii auto. Skoda alege Bulgaria sau Turcia pentru noua fabrică

 

Skoda analizează oportunitatea de a construi o uzină în Estul Europei pentru a face față vânzărilor în creștere, însă România nu este luată în calcul. Bulgaria și Turcia sunt țările aflate pe lista scurtă a cehilor.



Vânzările Skoda sunt într-o creștere constantă în ultima perioadă, iar constructorul analizează oportunitatea de a construi o nouă uzină. Consiliul de Administrație se va reuni în 16 noiembrie pentru a lua o decizie în această privință.

Pentru moment, oficialii Skoda au evitat să discute public despre opțiunile luate în calcul, însă publicația financiară germană Handelsblatt susține că a intrat în posesia unor informații despre acest subiect.

Sursa citată afirmă că Skoda intenționează să construiască o nouă uzină în Estul Europei, iar țările aflate pe listă scurtă de opțiuni sunt Bulgaria și Turcia, informează Auto Market. Nu este clar ce modele intenționează Skoda să producă în noua uzină, însă aici ar urma să fie asamblate și alte modele din cadrul Grupului Volkswagen.

România este din nou ocolită de constructorii auto. În vara acestui an, BMW a anunțat că va construi o uzină în localitatea maghiară Debrecen unde va avea o capacitate de producție de 150.000 de unități pe an. La rândul lor, cei de la Jaguar Land Rover au inaugurat cu numai câteva zile în urmă o uzină în Slovacia, unde va fi produs Land Rover Discovery.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?