Ministrul Educaţiei vrea ca şi elevii din clasa I să poată fi lăsaţi REPETENŢI

 
Ministrul Educaţiei vrea ca şi elevii din clasa I să poată fi lăsaţi REPETENŢI
Ministrul Educaţiei vrea ca şi elevii din clasa I să poată fi lăsaţi REPETENŢI

Ecaterina Andronescu a declarat că vrea să schimbe prevederile legale privind repetenţia în clasele primare şi să ofere posibilitatea învăţătorului de a lăsa repetent un copil, prin schimbarea legii. Ministrul Educaţiei mai precizează că este o greşeală această prevedere din lege.



„Din păcate, este o prevedere legală. Până în clasa a III-a nu îi poate lăsa repetenţi, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui lucru, pentru că iată unde suntem: ajungem la clasa a VIII-a şi atunci constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze şi 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a. Obiectivele trebuie să le stabilim prin lege şi fişa postului profesorului”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la un post TV.

Întrebată dacă acest obiectiv, de a nu lăsa repetent un copil de clasa I, este o greşeală, Andronescu a răspuns: „Categoric. (...) Te străduieşti mai mult să-l înveţi ce trebuie să-l înveţi”.


Potrivit Ordinului Ministerul Educaţiei nr. 5115/2014 - privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, la sfârşitul clasei pregătitoare şi la sfârşitul clasei I, elevii nu pot fi lăsaţi repetenţi. Elevii cu dificultăţi de învăţare vor rămâne în colectivele în care au învăţat şi vor intra într-un program de remediere sau recuperare şcolară pe parcursul anului următor.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Nae
21 Jan 10:50
Nu copii sint vinovati ci parinti care ii folosesc la cersit decit sa ii trimita la scoala ! Daca copilul nu vine la scoala si nu invata, taie alocatia parintilor ! Daca nu isi revine, preia copii si dai la o casa de copii unde macar pot invata, primi mincare ! Se stie cine sint copii care nu invata ...
Răspunde
0 0
rica
21 Jan 09:17
Cu astia ai lamurit-o , dupa ce ai legiferat ca absolventii de liceu fara bac sa mearga la facultate.
Răspunde
0 0
Mihai S
21 Jan 01:12
Cum sa lasi un copil de clasa I-a repetent ?
Trebuie sa fi bolnav la cap sa faci asta.
Daca un copil are dificultati ajuta-l. Acorda-i sprijin.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?