Marin Sorescu va fi omagiat în 2009 şi la conacul de la Cetate al poetului Mircea Dinescu

 
Foto: c-b.ro
Foto: c-b.ro
Primăria Craiova va organiza, pentru prima dată, o parte din manifestările din cadrul festivalului "Zilele Marin Sorescu" în localitatea doljeană Cetate.

Primarului Municipiului Craiova, Antonie Solomon a declarat că acţiunea "Sărbători itinerante... la Cetate" din cadrul festivalului "Zilele Marin Sorescu Ediţia a IX-a" se va desfăşura sâmbătă, 28 februarie, la conacul poetului Mircea Dinescu.

"Am vrut să organizăm ceva special anul acesta. Simbol al Cetăţii Banilor, Marin Sorescu merită atenţia noastră pentru faima internaţională care a adus-o Craiovei. Tocmai de aceea, am decis să mutăm festivalul la conacul din Cetate al poetului Mircea Dinescu pentru câteva ore. Evenimentul va avea o încărcătură culturală deosebită datorită persoanlităţilor care şi-au confirmat participarea", a declarat Antonie Solomon. 

Potrivit sursei citate, Ediţia a IX-a a "Zilelor Marin Sorescu" se desfăşoară la Craiova şi Cetate în perioada 27-28 februarie. La simpozioanele şi colocviile vor participa personalităţi precum academicienii Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Adam Puslojič (Serbia), Vasile Tătâţeanu (Cernăuţi) şi poetul Adrian Păunescu. 

Din programul realizat de Primăria Craiova fac parte acţiuni precum Gala premiilor "Marin Sorescu" pe anul 2008, lansarea lucrării "Marin Sorescu - Romanul călătoriilor, jurnal inedit, volumul III şi volumul IV", la editura "Scrisul românesc"  şi piese de teatru pusă în scenă de actorii Teatrului Naţional "Marin Sorescu". 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?