O fostă mare campioană susţine că a fost jignită de un ministru

 

O postare de pe Facebook a Corinei Ungureanu, fostă campioană la gimnastică, acum antrenoare, a fost distribuită de mii de ori în câteva ore.

Corina Ungureanu, actuală antrenoare şi membră a partidului lui Victor Ponta, susţine că a fost jignită de ministrul Tinerelui şi Sportului, Bogdan Matei, după un eveniment sportiv la care o delegaţie a PSD şi-a făcut campanie.

Corina Ungureanu s-a înscris în Pro România, partidul lui Victor Ponta, la începutul lunii mai, motivându-şi decizia prin faptul că "niciun partid nu spune nimic despre sportul românesc" şi că a ales să vorbească şi să muncească "pentru domeniul cel mai iubit de români alături de Pro Romania", a scris stiripesurse.ro.

Corina Ungureanu a pozat în Playboy în 2000 - în România. Apoi, imaginile au ajuns în Japonia. În 2008, Corina a realizat un nou pictorial pentru Playboy. și a trecut prin mai multe partide.

Postarea Corinei Ungureanu:

"LECȚIA MEA DE PATRIOTISM PRIMITA IERI DE LA DOMNUL MINISTRU AL SPORTULUI -BOGDAN MATEI in aeroportul Otopeni la sosiri in asteptarea bagajului!

De unde a plecat povestea? Terminam finalele pe aparate de la Arad. Prezenti in sala mai toata familia gimnasticii feminine, plus picii de 9-10 ani. Ajunge delegatia PSD ( ministru MTS, domnul Jianu, domnul Chifor si inca cațiva pe care nu stiu cum ii cheama). Au ajuns la sala la finalul concursului cand mai erau 3 gimnaste la sol de concurat, au efectuat premierea si au plecat. Noi, antrenorii, ne astepram sa ne intrebe ce ne doare daca tot au ajuns, fie si campanie, fie si doar pentru a da bine, dar veniti oameni buni 5 minute si ne salutati macar! NIMIC! Au plecat!

Vad postare pe paginile de FB ale MTS si a domnului ministru in care spune ca a asistat la finale. I-am scris sa rectifice si i-am recomandat ca simplu antrenor si angajat al MTS sa continue campania si dupa 26 mai, ca il asteptam la cat mai multe concursuri sa vada cum cresc sportivii nostri dar si in salile de antrenament nu doar din gimnatica! Domnul Matei s-a suparat pe mine si mi-a transmis ca ar dori sa vorbeasca cu mine. Bun...Il astept la sosiri, ma duc, ma prezint si mi-o iau cu patriotism dragi prieteni -)))) Dupa postarea mizerabila la adresa mea de pe pagina de FB a Ministerului, 40 min in zbor, recunosc ca fierbeam si eu -)))))

Am vorbit cam 10 minute. Eu insotita de o gimnasta de 10 ani si dumnealui de catre doua persoane, restul delegatiei PSD asistau de la distanta. Nu mi-a fost dat pana acum sa intalnesc un om politic si am intalnit destui...sa-mi vorbeasca cu atata lipsa de respect!!!

Ce imi amintesc:

ministru - d-ra Ungureanu, vedeti ca sunteti rupta de realitatea sportului?

eu-da, domnule ministru, o sa ma trezesc cand o sa-mi cada sala in cap si tencuiala din tavan in cap la copii in antrenamente

ministru- v-am dat bani la federatie!!!

eu- dvs nu stiti nici dupa atata timp ca federatia nu are cum sa finanteze cluburile??? NU PERMITE LEGEA!

ministru- scot postarea daca o scoateti si dvs, d-ra Ungureanu

eu- nu scot nimic ca eu sunt un civil si inca am voie sa vorbesc adevar, dvs sunteti demnitar si ati coborat foarte mult cand mi-ati raspuns la " mișto" de pe pagina oficiala la MTS.

ministru- ati venit vreodata la mine sa-mi cereti ceva?

eu- nu este treaba mea sa vin la dvs la MTS sa cer! E treaba dvs sa va ingrijiti de noi, angajatii dvs ca doar de asta sunteti pusi acolo!!!

Si in incheiere mi-a dat o " palma" verbala de m-a linistit domnul Matei si m-a pus la locul meu -)) " D-ră, va respect ca sportiv dar ca om, NU! " trebuia sa-mi spuna de la inceput asta si nu mai pierdeam 10 min din timpul dumnealui si nici al meu!

P.s singurul martor la discutie, gimnasta mea care ma insotea la vederea parintilor ei in aeroport: " mami, domnul ala inalt cu ochelari i-a spus domnisoarei ca nu o respecta ca om! "

Asta a fost lectia primita de mine de la " capul" sportului.

Va transmit domnule ministru, ca oamenii de sport, sunt oameni demni si muncitori si sunt mandra ca fac parte dintre ei!

SI DA, DA, DA, SUNT PRO ROMANIA DE AZI MAI MULT CA NICIODATA SI VA MULTUMESC CA MI-ATI REAMINTIT CAT DE MICI SUNTETI VOI ASTIA CARE VA NUMITI ȘEFI IN GUVERN ACUM!

ATI FOST MAI MIC DECAT MINE CHIAR DACA MA PRIVEATI DE SUS DE LA PROBABIL 1.90 AI DVS! ASTA E, AM DOAR 1.56 ..."

---------------------------------

UPDATE | Ministrul Sportului a reacționat pe Facebook:

Observ cu amărăciune că ia o foarte mare amploare un dialog pe care l-am purtat sâmbătă seară la Otopeni cu fosta gimnastă Corina Ungureanu.

Ca atare, mă simt nevoit să fac câteva precizări:

1. Dacă domnișoara Ungureanu dorește să avem un dialog calm și să ne spună ce nevoi are și cum am putea să o sprijinim mai mult, are ușa oricând deschisă la noi, iar eu personal o aștept cu drag pentru a o asculta. Inclusiv pentru a-mi cere scuze pentru dialogul de la aeroport, ca bărbat poate nu am folosit cea mai elegantă remarcă.

2. În privința reproșului că nu am asistat la toată finala de sâmbătă, da, așa este, pentru că nu am avut cum. În cele câteva ore petrecute la Arad am fost și la campionatele de atletism, i-am vizitat și pe micii boxeri, am fost și la stadionul Lipova, și la bazinul Delfinul, m-am întâlnit și cu conducerea DJTS. În scurtul timp avut la dispoziție, am încercat să mă împart în cât mai multe locuri pentru a avea dialog cu cât mai multă lume.

3. Gimnastica este un sport pe care îl sprijinim cât putem. Chiar am mărit în acest an bugetul gimnasticii românești, creșterea fiind substanțială. Finanțăm inclusiv clubul unde domnișoara Ungureanu își desfășoară activitatea, și ea știe foarte bine acest lucru.

4. Chiar luni voi solicita directorului de la clubul unde antrenează domnișoara Ungureanu, să ne prezinte situația reală și să găsim soluții pentru a remedia problemele semnalate de ea. 
În cele 6 luni de mandat am vizitat zeci de baze sportive și am dialogat cu sute de sportivi, antrenori și oameni din sport, încercând în permanență să rezolv cât mai multe dintre problemele semnalate și să fiu cât mai aproape de nevoile sportivilor, situație în care, repet, mă mâhnesc asemenea dispute create artificial și care nu pun într-o lumină corectă activitatea noastră de la Ministerul Tineretului și Sportului.



 

 

.




Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?