Fiica lui Marius Ţeicu a murit. Suferea, de ani de zile, de o boală cumplită

Fiica lui Marius Ţeicu a murit. Suferea, de ani de zile, de o boală cumplită
Fiica lui Marius Ţeicu a murit. Suferea, de ani de zile, de o boală cumplită Fiica lui Marius Ţeicu a murit. Suferea, de ani de zile, de o boală cumplită Fiica lui Marius Ţeicu a murit / Foto: Facebook.com

Patricia Ţeicu, fata compozitorului Marius Ţeicu, a murit.

Fiica lui Marius Ţeicu a murit. Patricia Ţeicu avea 40 de ani şi s-a luptat doi ani cu leucemia.

În 2015, Patricia Ţeicu a descoperit că are cumplita boală și de atunci a dus o bătălie lungă și dură, timp în care celebrul ei tată, Marius Ţeicu, a încercat să facă totul pentru a o salva, scrie spynews.ro.

Patricia Ţeicu descoperise că suferea de leucemie întâmplător, după ce a remarcat pe corpul ei apariţia unor pete asemănătoare unei alergii. Abia după câteva luni s-a prezentat la doctor, unde a primit diagnosticul înfiorător.

"În 2015, mi-au apărut niște bubițe și am crezut că sunt pe fond nervos, că mă agit, pun pasiune în tot ce muncesc. Eu nu am avut nicio boală a copilăriei, nu răceam, nu am avut nimic, nu mă duceam la doctor. Și am crezut că totul e pe fond nervos, am stat vreo trei luni și apoi am fost la doctor. Am mers la dermatologie și acolo au descoperit că am tuberculoză. Nu aveam niciun simptom. Și-au pus întrebări: de ce tuberculoză?, că însemna că imunitatea e la pământ. Am făcut analize și am fost descoperită cu un retrovirus, HTLV. Eu am avut un tip de leucemie foarte nou. La noi nu prea există", spunea, la scurt timp după ce fusese diagnosticată, Patricia Ţeicu.

Pe toată perioada tratamentului, tatăl său, Marius Ţeicu, i-a fost alături.

Patricia Ţeicu avea doi copii.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?