Eticheta ”penali” îi aduce pe Iohannis și Kovesi în fața CNCD. Dosarul va fi reluat pe 26 martie

Iohannis și Kovesi, audiați la CNCD
Iohannis și Kovesi, audiați la CNCD

Consiliul pentru Combaterea Discriminării a amânat pentru 26 martie discutarea dosarului care îi vizează pe Iohannis şi Kovesi. 



Sesizarea a fost depusă de Lumea Justiţiei, luna trecută, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi vizează folosirea etichetelor ”penali” şi ”inculpaţi”, în conferinţe de presă, de către preşedintele Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kovesi celor care ”atacă justiţia”.

CNCD a menționat că, părţile reclamate au depus puncte de vedere, iar reclamantul, Răzvan Savaliuc, a adăugat completări la petiţie. 

”A fost a audiere foarte scurta astazi, am respectat procedura. Cei de la DNA si Administrația Prezidențială au prezentat puncte de vedere. În momentul de fata procedura este indeplinita si am stabilit un nou termen pe 26 martie la 9,30”, a precizat CRISTIAN JURA, membru CNCD.

CNCD trebuie să ia o decizie în termen de 90 zile, care se calculează începând cu data de 19 februarie 2018, cand a fost înregistrată sesizarea la CNCD sub nr. 930/2018.

„Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii. Aceasta încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea DNA şi conducerea fac o treabă foarte bună, iar aceasta încercare de atac din partea unor penali e de natură să-mi confirme că DNA face o treaba bună", a declarat preşedintele Klaus Iohannis în conferinţa din 15 februarie 2018.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?