Detalii de ultimă oră în cazul adolescentei care a murit pentru un selfie, la Sibiu.CINE era prezent

Trei adulți, printre care și un profesor vor fi audiați de procurori, în cazul fetei care a decedat după ce a căzut de pe un bloc, din cauza unui selfie, a precizat luni, Ion Veștemean, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Inițial, polițiștii i-au audiat pe cei șapte copii care au fost de față când fata de 15 ani a căzut de pe bloc, în timp ce își făceau poze.

"Din primele cercetări se pare că au fost opt minori și trei adulți. Dar nu știm dacă au stat până la final. (...) Au mers împreună. Cei trei adulți urmează să fie audiați. E vorba de un profesor", a spus procurorul Veștemean.

Conducerea școlii unde învăța fata decedată a anunțat, printr-un comunicat de presă, că niciun profesor de la această școală nu este implicat în evenimentul în care și-a pierdut viața eleva D.V.

Tânăra a decedat marți, 15 martie, seara, în timp ce își făcea un selfie cu alți copii, pe acoperișul unui bloc cu nouă etaje, aflat aproape de centrul municipiului Sibiu. Din primele informații furnizate de către Poliție, adolescenta a murit accidental, fiind singura care s-a urcat pe o balustradă, care s-a desprins de pe acoperișul blocului.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere în culpă, fără să fie nicio persoană învinuită deocamdată. Dosarul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Sibiu.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?