Criminalul de la Psihiatrie a acţionat într-un moment-cheie. De ce victimele nu s-au apărat

 

Criminalul de la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, judeţul Buzău, este un bărbat de 38 de ani, care mai fusese internat acolo şi în urmă cu an, conform unor surse.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.30, acest om a ucis alţi 4 pacienţi şi a rănit foarte grav încă 9 persoane, toate internate acolo. Procurorii au început urmărirea penală pentru infracţiunea de omor calificat în cazul agresorului de la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorul Cătălin Radu.

Agresorul se află sub strictă supraveghere medicală, dar starea de sevraj, în care se afla şi în momentul atacurilor, poate dura câteva ore sau câteva zile după care va începe audierea sa. Bărbatul a comis crimele cu un static de perfuzii.

De ce ucigaşul a putut omorî atâţia oameni, fără ca victimele să se apere? Pentru că pacienţii erau sedaţi, dormeau adânc şi n-au avut nicio şansă să se apere în faţa furiei dezlănţuite a criminalului.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Ciioooma Roooosie !
18 Aug 23:48
Pentru ca angajatii DORMEAU !!! De asta s-a intimplat totul ! Pe tura de noapte PESTE TOT SE DOARME ! Ca doar de asta e tura de noapte !!!
Răspunde
0 0
Trifan
18 Aug 15:26
Criminalul de la nebuni era un om fără ocupație deci fără un serviciu, fără un venit șigur așa cum era și criminalul din Caracal pe nume Dincă.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?