Corina Crețu, anunț important pentru România. "Această măsură are grijă de banii cetățenilor"

 
Corina Crețu
Corina Crețu

Bugetul Uniunii Europene va fi mai mic cu 10%, după retragerea Marii Britanii din spațiul comunitar. Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru politică regională Corina Crețu, într-un interviu acordat Euronews. În același timp se înăspresc și condițiile impuse statelor membre pentru atragerea de fonduri europene.



"Bugetul Uniunii Europene va fi redus cu 10%, ceea ce va însemna un deficit mai mare. Regretăm enorm plecarea Regatului Unit din Uniune, dar trebuie să respectăm voința cetățenilor britanici. În ciuda acestor dificultăți, am reușit să elaborăm un buget considerabil pentru politica de coeziune: 373 miliarde de euro", a spus Corina Cretu.

Parlamentul European a aprobat o propunere care vizează accesarea de fonduri europene doar în condițiile în care statul respectiv respectă normele statului de drept. Corina Crețu a fost întrebată ce schimbări va genera această propunere.

"Ca să fiu sinceră, nu înțeleg de ce unele state văd această propunere ca pe un dușman. Căci toate țările susțin că nu tolerează frauda și corupție. Iar această măsură nu face decât să aibă grijă de banii cetățenilor", a explicat Corina Crețu, comisarul european pentru politica regională.

Și la sfârșitul lunii ianuarie, Corina Crețu declarase, chiar la București, la Palatul Parlamentului, că i se pare firesc ca Uniunea Europeană să condiționeze accesarea fondurilor europene de respectatea statului de drept.

Corina Crețu: Fondurile europene trebuie blocate, e toleranță zero față de corupție

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?