Capcana din proiectul legii insolvenței. "Fiscul va nenoroci companii românești"

Guvernul discută în ședința de guvern de joi o ordonanță de urgență care modifică Legea insolvenței. Mai multe prevederi din noul proiect sunt contestate de cunoscătorii din domeniu.



Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) emite, de obicei, decizii de impunere pe sume "atronomice", pe care contribuabilii le contestă, iar în urma noilor modificări Fiscul va bloca conturile, va executa silit firmele, iar dacă în instanță câștigă contribuabilul, este prea târziu, spune avocatul Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe.

"Ce mă îngrijorează cel mai tare este prevederea că nu mai poți intra în insolvență dacă Fiscul este creditor cu mai mult de 50%. În practică, avem foarte multe situații în care vine Fiscul, trântește o decizie de impunere pe niște sume astronomice, milioane, zeci de milioane, pe care contribuabilul o contestă... Te duci în instanță, iar acolo, ca să obții suspendarea executării este foarte dificil. În momentul în care nu obții suspendarea în niciun fel, se intră în insolvență până când se judecă contestația, iar de multe ori contribuabilii câștigă în instanță. Este singura opțiune ca să poată continua activitatea", a spus Biriș, potrivit HotNews.ro.

Potrivit acestuia, blocarea conturilor și executarea silită, chiar dacă vor fi considerate abuzive ulterior de instanță vor duce la "moartea pacientului":

"Astea nu sunt creanțe certe ale ANAF-ului, până în momentul în care au o decizie definitivă și irevocabilă, iar în insolvență ele sunt înscrise sub condiție. Practic ce va face? Va bloca conturile, va executa silit și firma va muri, va intra în faliment. După care, câștigi în instanță degeaba, că pacientul e mort", a mai spus consultantul fiscal.

Guvernul va discuta azi ordonanța de urgență privind insolvenţa

O variantă a proiectului de modificare a Legii Insolvenţei a fost publicată de portalul G4Media.ro. Una dintre propuneri este că firmele aflate în insolvenţă de mai mult de 5 ani şi cu datorii la stat să intre automat în faliment, însă nu e clar dacă propunerea va apărea în textul final al ordonanței.

De asemenea, Ministerul Finanțelor vrea să stabilească un termen de maximum 30 de zile în care să fie judecate cererile de trecere la faliment pentru firmele aflate în insolvență.

Alte măsuri propuse de Ministerul Finanțelor arată că administratorul judiciar va avea dreptul de a urmări operaţiunile derulate de debitoare, în condițiile în care până acum administratorul special nu era supravegheat de administratorul judiciar.

O modificare neclară este cea potrivit căreia debitoarea se cere în insolvenţa, iar "cuantumul creanţelor bugetare ar trebui să fie mai mic de 50% din totalul creanţelor debitoarei". Se înţelege că nu te poţi cere în insolvenţă dacă ai doar datorii la stat!




Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?