Bunica de la grădiniță a fost concediată. Ce salariu avea femeia pentru 2 ore de lucru pe zi?

 

La nici o săptămână după ce vice-primarul din Motru a publicat pe Facebook povestea Sofiei Chițoran, pe care v-am relatat-o și noi, Inspectoratul Școlar ”a constat vârsta înaintată” a îngrijitoarei de la grădinița din satul Leurda și a decis să o concedieze, notează realitateadegorj.net.

”Sunt total dezamăgit. Este un gest regretabil, nu mă gândeam că se poate ajunge de la un lucru atât de frumos, din care s-a dorit să se scoată în evidenţă faptul că această persoană munceşte cu mult drag pentru aceşti copii, chiar dacă indemnizaţia este de 400 şi ceva de lei. Este regretabil. Am crezut că este o păcăleală”, a spus vice-primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, care se întâlnise cu bătrâna într-o vizită făcută la grădiniță, săptămâna trecută.

Sofia Chițoran era cea mai bătrână angajată a Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Ea lucra de 40 de ani la grădinița din satul Leurda, unde făcea curat, încălzea camerele, se îngrijea de curățenie și de curtea acesteia.

Femeia primea 400 de lei pe lună pentru munca pe care o făcea, suplimentându-și veniturile lunare de 600 de lei, reprezentate de o pensie pentru munca făcută la CAP.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?